Cauta

Inregistrarea VIDEO din noaptea disparitiei Elodiei: “Cioaca s-a schimbat la fata cand a vazut!”

O noua proba a aparut in dosarul Elodia Ghinescu. O inregistrare cu Cristian Cioaca de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinarie, din 29 august 2007, a fost prezentata, miercuri, la Curtea de Apel Pitesti.

Magistratii Curtii de Apel Pitesti au vizionat, miercuri, o inregistrare video de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinarie, din noaptea de 29 spre 30 august 2007, cand a disparut avocata Elodia Ghinescu. Cioaca apare imbracat cu o camasa cu maneca scurta, cu toate ca el a declarat in ancheta ca in noaptea respectiva a purtat o camasa cu maneca lunga.

Fostul politist a fost intrebat de judecatori daca se recunoaste in imagini si daca masina era a lui. “Masina este a mea, asta pot sa spun sigur. Daca era masina mea, inseamna ca probabil eram eu”, a spus Cioaca, citat de ziarulring.ro.

In inregistrarile video, Cristian Cioaca apare imbracat intr-o camasa de politist cu maneca scurta, obiect vestimentar asemanator cu cel gasit in rapa unde politistii si procurorii au facut cercetari, descoperind si alte obiecte care duceau la concluzia comiterii unei crime. In prima faza suspectul a declarat ca in seara presupusei crime, respectiv 29 august 2007, fusese imbracat cu o camasa de politist cu maneca lunga.

“Si? Nu v-ati pus intrebarea ca daca eram cu maneca lunga se gasea cu maneca lunga?”, a raspuns Cioaca celor care, la iesirea din judecatorie, l-au intrebat cum comenteaza imaginile.

Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a spus ca fostul politist “s-a schimbat la fata cand s-a vazut in maneca scurta”.

“Referitor la vizionarea video vreau sa spun ca inculpatul Cristian Cioaca s-a schimbat la fata cand s-a vazut in maneca scurta, iar prima reactie a lui, cand doamna magistrat a intrebat daca el era in acel autoturism si este in camasa cu maneca scurta, dumnealui a declarat ca nu stie daca este, ca masina sigur e masina dumnealui, dar ca nu stie daca este dansul. A mai vazut cateva imagini, a revenit asupra pozitiei pe care a avut-o si a afirmat ca este intr-adevar dumnealui. Initial, in ancheta, dumnealui a declarat ca in acel moment era intr-o camasa cu maneca lunga sau avea o jacheta cu maneca lunga pentru ca in Brasov serile de la sfarsitul lunii august sunt foarte racoroase”, a spus Crina Radu.

Urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru 1 noiembrie.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version