Cauta

Îngenuncheată de virus, China ia la palme SUA

Beijingul a acuzat ferm Washingtonul că „a stârnit şi semănat panică” în legătură cu epidemia de coronavirus, în loc să acorde ajutor Chinei  pentru combaterea maladiei.  SUA au interzis intrarea pe teritoriul american pentru toţi nerezidenţii ce sosesc din China şi le recomandă cetăţenilor săi să nu se deplaseze în această ţară asiatică sau să o părăsească dacă se află acolo.

 

Îngenuncheată de virus, China ia la palme SUA - Ziarul National“Guvernul american a fost primul care şi-a evacuat personalul din consulatul său de la Wuhan (oraşul cel mai afectat de epidemie), a sugerat retragerea parţială a personalului său din ambasadă şi a impus o interdicţie de intrare pe teritoriul american pentru turiştii chinezi. El nu a încetat să stârnească şi să semene panică, ceea ce constituie un exemplu foarte prost, şi nu ne-a oferit încă nicio asistenţă substanţială.  Dimpotrivă, China a primit provizii medicale din circa zece ţări, printre care Franţa, Japonia, Turcia, Pakistan, Iran, Rusia sau Regatul Unit. China are nevoie urgent de materiale medicale, inclusiv măşti, ochelari şi combinezoane de protecţie”, a declarat Hua Chunying, o purtătoare de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe chinez.

Coronavirusul nou, mai periculos decât SARS

Îngenuncheată de virus, China ia la palme SUA - Ziarul NationalLa zece zile după izolarea Wuhan, Comisia Naţională de Sănătate a raportat un bilanţ de 361 de morţi, dintre care 57 de decese duminică. Epidemia a infectat peste 17.000 în China şi cel puţin 171 în străinătate. Peste 11.000 de cazuri au fost confirmate în provincia Hubei, unde se află Wuhan. Numărul deceselor l-a depăşit pe cel al Sindromului Acut Respirator Sever, care a ucis 349 de persoane în 2002-2003. Hong Kongul va închide 10 dintre cele 14 puncte de frontier cu China continentală. Măsura anunţată de şefa executivului, Carrie Lam, a venit după o grevă a peste 1000 de lucrători în sistemul sanitar care au cerut închiderea graniţelor cu China pentru a preveni răspândirea noului coronavirus. Cincisprezece cazuri de contaminare cu pneumonia virală au fost confirmate luni în Hong Kong. Şi alte ţări şi-au sporit măsurile de precauţie: Australia, Noua Zeelandă, Irak, Israel şi Filipine au interzis intrarea pe teritoriul lor a străinilor care au vizitat recent China. Rusia va expulza cetăţenii străini infectaţi, după ce a închis cei  4.250 de km ai frontierei cu China, au fost  întrerupte legăturile feroviare şi au fost decise restricţii ale zborurilor. Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, a anunţat că ţările din G 7 vor o procedură unificată pentru a preveni răspândirea rapidă a coronavirusului, convenind asupra unei teleconferinţe între cele mai dezvoltate state ale lumii.

OMS şi Google, lupta cu dezinformarea

“Organizaţia Mondială a Sănătăţii luptă împotriva propagării zvonurilor şi dezinformărilor cu privire la această epidemie clasificată drept urgenţă internaţională de sănătate publică”, a anunţat directorul general  Tedros Ghebreyesus:  Colaborăm cu Google pentru a ne asigura că persoanele care caută informaţii despre coronavirus vor primi informaţiile oferite de OMS în topul listei cu rezultatele căutării. De asemenea, Twitter, Facebook, Tencent şi Tiktok au luat de asemenea măsuri pentru a limita propagarea dezinformării”. Platformele de socializare au fost inundate de teorii ale conspiraţiei privind răspândirea epidemiei, remedii false sau metode de prevenire – o avalanşă de informaţii  care au stârnit mai mult panică.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version