AcasăNewsInformare meteo. Vreme instabila la inceput de saptamana

Informare meteo. Vreme instabila la inceput de saptamana

Bucurati-va de soarele de afara, daca aveti in plan sa mergeti la plimbare in aceasta ultima zi a saptamanii, pentru ca de luni incolo sunt sanse considerabile ca norii si precipitatiile sa puna stapanire pe cer, facand ca umbrelele sa redevina accesorii foarte utile.

Cel putin aceasta e impresia pe care o avem uitandu-ne pe textul informarii meteo date publicitatii, duminica la pranz, de catre reprezentantii Administratiei Nationale de Meteorologie, pentru intervalul luni-miercuri dimineata.

Specialistii spun ca in decursul acestei perioade, vor fi intervale cu instabilitate atmosferica accentuata, in sensul in care se vor semnala ploi in aversa, uneori torentiale, insotite de fulgere si vant cu aspect de vijelie. De asemenea, in peisaj pot aparea si ploile cu gheata, insa grindina nu va cadea decat pe arii restranse, din cate spun meteorologii.

Ar mai fi de amintit faptul ca daca intr-o prima faza ploile si restul fenomenelor specifice verii se vor intalni indeosebi in regiunile vestice, nord-vestice si la munte, instabilitatea atmosferica se va extinde si in restul zonelor tarii.

author avatar
Cristina Stefan
167 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger