AcasăNewsInformare meteo. Ploi și vijelii, de luni la prânz

Informare meteo. Ploi și vijelii, de luni la prânz

Meteo, 17 noiembrie. Ploi în mai multe zone din țară

Săptămâna începe cu vești deloc senine cu privire la vreme, astfel că în perioada următoare ar fi bine să nu uitați acasă umbrelele sau pelerinele de ploaie.

Precipitațiile vor pune stăpânire pe mai multe zone din țară, în perioada următoare, astfel că specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis o informare, ce va intra în vigoare în foarte scurtă vreme. Mesajul de la ANM, valabil între 25 mai, ora 12:00 – 27 mai, ora 23:00, anunță că în intervalul menționat, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi prezente în peisaj în cea mai mare parte a României.

Ceea ce înseamnă că vor fi averse, ce vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. „Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp”, transmit meteorologii.

Prognoza pentru zilele ce urmează arată că instabilitatea vremii va persista pe tot parcursul săptămânii, în majoritatea zonelor țării.

author avatar
Cristina Stefan
171 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger