Cauta

Indignarea lui Ştefan Bănică faţă de cazul Caracal. Poză emoţionantă cu Alexandra

Cunoscutul artist a întâlnit-o, cu ani în urmă, pe fata care, aflată într-o situaţie greu de imaginat, şi-a pus toată speranţa, când a sunat în trei rânduri la 112, că oamenii legii o vor putea salva din ghearele răpitorului.

Indignarea lui Ştefan Bănică faţă de cazul Caracal. Poză emoţionantă cu Alexandra - Ziarul NationalReferindu-se la cazul de la Caracal şi la Alexandra, copila alături de care apare într-un instantaneu din seria numeroaselor fotografii pe care le face alături de fani, Ştefan Bănică a dat frâu liber sentimentului de nemulţumire generat de situaţia care, de săptămâni întregi se menţine în atenţia familiilor Alexandrei şi Luizei, dar şi a opiniei publice, în aşteptarea unor răspunsuri concrete. ”Am făcut multe poze la viaţa mea, dar, când am văzut această fotografie, cu această copilă, Alexandra Măceşanu, de care nu ştiam, poză făcută, se pare, acum 3 ani la Alba Iulia, mi s-a strâns inima cât un purice”, a început prin a mărturisi solistul.

Bănică nu s-a oprit, însă, aici. ”Ce s-a întamplat la Caracal e o tragedie de proporţii. Sunt revoltat, ca majoritatea dintre voi, am un sentiment profund de indignare cu neputinţă şi amărăciune că trăiesc într-o ţară în care ura, hoţia, prostia, corupţia nu mai au nici o limită. Oare câte cazuri “Alexandra”, “Luiza”, “Colectiv” vor mai fi, ca să ne trezim şi să schimbăm ceva real?!”, se întreabă, vineri, pe Facebook, apreciatul cântăreţ şi actor, şi, mai presus de orice, părinte, la rândul său.

În tot acest timp, anchetatorii continuă cercetările la casa lui Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul ororilor de la Caracal, dar şi audierile, în speranţa că se vor lămuri cu privire la soarta celor două fete despre care familiile nu mai ştiu nimic din aprilie – în cazul Luzei, respectiv din iulie, în cazul Alexandrei.

sursa foto: Facebook – Ştefan Bănică

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Exit mobile version