AcasăNewsIndemnizație de merit în Educație: 7.000 de lei lunar, pe viață

Indemnizație de merit în Educație: 7.000 de lei lunar, pe viață

Foști miniștri, secretari de stat, rectori și foști șefi de prin inspectoratele școlare s-au asigurat pe viață profitând de Legea 118 din 2002, privind indemnizația de merit în Educație. „Cine împarte, parte își face”: aproximativ 7.000 de lei lunar, pe viață.

Ministerul Educației refuză să facă publice listele cu beneficiarii indemnizației, dar pe lista fericiților posesori ai impresionantei sume se află foști miniștri ai Educației, parlamentari, secretari de stat, șefi de autorități de stat, rectori ai universităților de stat și particulare, foști oameni cu funcții de conducere în inspectoratele școlare se numără, potrivit informațiilor obținute de Oficiul de Știri, printre beneficiarii indemnizației de merit ce se acordă prin ordin de ministru al Educației, în baza Legii 118 din 2002 și a HG 859 din 2003.

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, le-a transmis, sec, jurnaliștilor că soluționarea acestei probleme va fi inclusă în lista proiectelor sale din luna mai a anului în curs. “Întrebarea dumneavoastră a ajuns la mine și va face parte din proiectele mele pe luna mai. Dacă este o problemă – și, având în vedere că o expuneți public, cred că este – o vom soluționa”, ne-a declarat Daniel David.

Indemnizația se acordă pe viață și are valoarea de trei salarii minime pe economie brute pe lună, iar lista poate ajunge la 1.000 de beneficiari. Un calcul matematic simplu arată că, în acest moment, MEC plătește peste 16.8 milioane de lei (peste 3,3 milioane de euro) pe an, pentru aceste indemnizații, mai scrie Oficiul de Știri. 

Indemnizațiile se acordă pe viață, iar beneficiarul nu trebuie să prezinte niciun document justificativ.

author avatar
Andrei Coman
40.851 afisari

16 COMENTARII

  1. Eu după 31 de ani la catedra, studii superioare, gradul 1, abia ajung la 6000 de lei și ăștia au 7000 numai indemnizația… pentru ce au merite? In ce tara trăim?

  2. De ce doar 1000 de profesori? Iar pt personalul didactic auxiliar nu sunt bani pt mărirea promisa?

  3. Pe langa oameni foarte valorosi (foarte putini) s-au „strecurat” tot felul de politruci (foarte, foarte multi) fara creier dar slugi.

  4. Să vă fie rușine. Așa arată austeritatea? Măcar dacă luați pe viață 200 euro. Poate vă saturația.

  5. Nu merita aceea indemnizatie! Sa le fie rusine la cei care au dat o astfel de lege! Indemnizatii si pensii speciale …Rusine politicienilor care is maresc buzunarele si care maresc la cine nu trebuie. Si nu maresc mult dar foarte mult, pentru ce…Si asa in loc sà se dea bani la cine are nevoie cu adevarat se da la cei care oricum au mult.
    Rezultatul : cei ce au mult vor avea multtt – nu pe merit binenteles iar cei care au nevoie si merita vor avea Putin , cà si inainte
    Unde- I legea care face schimbare in bine
    BATAIE DE JOC – ASTA ESTE LEGEA ASTA CA SI A CELOR ASEMANATOARE
    RUSINE TRADATORILOR DE TARA
    Primiti salariu uriase sà va bateti joc de ceilalti

  6. Jad legalizat pe banii publici!
    ,,Cine împarte, parte își face” – un principiu perfid prin care acești privilegiați ai sistemului și-au garantat venituri uriașe, în timp ce profesorii de rând abia supraviețuiesc, iar școlile se prăbușesc la propriu.Această nedreptate este o palmă peste fața celor care trudesc zilnic în educație fără să primească respectul și sprijinul cuvenit. În loc să se investească în elevi, profesori și infrastructură, se îmbuibă o elită coruptă, care a transformat sistemul într-o afacere personală! Rușine! Rușine să vă fie! Și Dumnezeu să vă pedepsească !

  7. Oare învățătorul care a pus mâna pe mâna fiecărui elev când l-a învățat să scrie, oare cel care a repetat la infinit cu fiecare elev tabla înmulțirii, cel care a sădit în inima elevilor dragostea pentru cultură o merita o recunoaștere sau recunoașterea vine doar din inima elevilor ?
    Probabil că cei care fac ceva greșit, prost și fără rost merita astăzi avansați și premiați pe viață!!! Cam așa suna o directiva KGB pentru sovietizarea țărilor ( îl punem în frunte pe cel mai puțin capabil și dacă greșește îl avansam ). Felicitări domnilor miniștrii și secretari de stat ! Acum sunteți premiați pentru că nu ați făcut nimic ( ba da, ați schimbat trimestrele în semestre și semestrul în module și modulele în intervale ….și mutați data de începere a anului școlar….și examene înainte sa promoveze elevii…HAOS-mari realizări) !!! Sincer mai bine ne luați și nouă banii ( acum că dau jumate din salariu la stat sau tot ce mai contează) că nu vă mai satură pământul! Și nu mai dați vine pe noi după examene ratate, noi doar ne adaptăm la trend și pregătim viitorii miniștrii….Felicitări! Eu tot v-aș provoca să mergeți în locul meu o săptămână la școală ( dar în aceea în care am ore de dimineață de la 8 până seara la 19:00, și de corectat la EN sau Bac!!!-atunci să vă văd!!!)

    • Pai problema este tocmai aceea ca „v-ati adaptat”
      Daca va revoltati,intrati in greva,veneati cu un program alternativ chiar,impus prin greva generala..
      Asta este problema romanilor..la orice nedreptate in loc sa o indreptam „ne-am adaptat”..la NEDREPTATE

  8. Pai problema este tocmai aceea ca „v-ati adaptat”
    Daca va revoltati,intrati in greva,veneati cu un program alternativ chiar,impus prin greva generala..
    Asta este problema romanilor..la orice nedreptate in loc sa o indreptam „ne-am adaptat”..la NEDREPTATE

  9. Daca a ajuns Firea in Academia Română, asta e pistol cu apa.
    Un politician ia pensie speciala, pensie pe viață de la învățământ, nu iese la pensie decât cu picioarele înainte și ne căutăm să învățământul și medicină sunt unde sunt.
    Oricum tot ce era bun e peste granițe, au rămas doar „combinatorii”

  10. De-asta nu se dorește schimbarea. S-au învățat cu luxul, cu huzur pe bani mulți sî , nemunciți Gata , băieți, timpul vostru a expirat,… Pentru voi urmează o lungă perioadă de sărăcie!!!👎👎

  11. Singurul document doveditor care trebuie prezentat este lucrarea de Doctorat plagiata.Un plagiator a promovat Legea,si desigur semidoctii,esmianalfadoctorii din Parlament au votat-o. Tagma jefuitorilor nu scaapa nici-o gaselnita,are Tara bani

  12. Sa va fie rusine!!! Pentreu indemnizatiile de titlu stiintific i-ati pus pe profesori sa munceasca suplimentar fara ca acele indemnizatii sa creasca din 2018. Nu va este rusine????
    Cu ce sunteti mai presus de cei care isi sfarama creierii zilnic cum sa ii educe mai bine pe copii? faceti reguli si legi pentru voi! halal reprezentanti ai educatiei! E tare fain ca domnul primministru la asa ceva nu se sesizeaza! Ticalosie consfintita la nivel inalt. Oare mai trebuie inca o greva?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger