AcasăNewsIncredibil: Whisky-ul i-a redat vederea unui barbat care orbise dupa ce a...

Incredibil: Whisky-ul i-a redat vederea unui barbat care orbise dupa ce a baut vodka!

(foto: rsc.org)

Se spune ca alcoolul incetoseaza mintea si vederea oamenilor, insa in cazul unui barbat din Noua Zeelanda o sticla de whisky i-a redat efectiv vederea.

(foto: rsc.org)

Denis Duthie, in varsta de 65 de ani, a orbit dupa ce a baut vodka, lichidul interactionand cu medicamentele pe care barbatul le lua pentru diabet. Insa cu adevarat uimitor este antidotul administrat de medici, pentru a-i reda vederea: whisky, scrie cotidianul The New Zealand Herald.

Profesor la Institutul de Tehnologie, barbatul bause dintr-o sticla de vodka primita cadou de la un student, fara sa stie ca licoarea continea alcool metilic (metanol), care este foarte periculos pentru organismul uman, putand sa duca chiar la deces. Dupa ce a consumat alcoolul, Duthie s-a dus spre dormitor cand deodata in jurul lui s-a facut bezna. Barbatul povesteste ca s-a culcat sperand sa-i treaca isi revina pana dimineata, insa a doua zi si-a dat seama ca orbise cu adevarat, asa ca a mers la spitalul din Taranaki.

Ajuns la urgenta, barbatul a avut parte de ultimul tratament la care s-ar fi asteptat: un pahar de whisky. Desi surprinzator, intoxicatiile cu metanol se trateaza cu alcool etilic. In mod normal antidotul se administreaza intravenos, insa medicii si-au dat seama ca nu aveau in spital destul etanol. Asa ca, un angajat al spitalului s-a dus la magazin si a cumparat o sticla de whisky, licoare pe care pacientul a baut-o si care i-a redat vederea.

Etanolul este metabolizat cu prioritate de ficat astfel incat se diminueaza considerabil efectele nocive ale metanolului. Neozeelandezul ar fi riscat chiar sa si moara daca nu ar fi fost tratat cu whisky.

author avatar
Alina Costache
263 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger