Cauta

Incredibil! Medicii, obligați prin lege să stea fără echipament de protecție

Cadrele medicale au fost transformate, oficial, în carne de tun. Guvernul a decis să raționalizeze echipamentele medicale și le-a interzis medicilor să le folosească în contactul cu bolnavii. Mai mult, ordinul publicat în Monitorul Oficial arată că personalul medical care nu a avut halat și mănuși sau a purtat doar o mască simplă la contactul cu un bolnav Covid-19 nu este considerat cu risc de infectare.

Contactul scurt, fără echipament de protecție, cu un bolnav de Covid-19 este considerat fără risc

Potrivit unui Ordin al ministrului Sănătății, publicat în 31 martie în Monitorul Oficial, personalul medical a fost obligat să ia măsuri pentru raționalizarea echipamentului de protecție, în contextul deficitului global de astfel de produse. Una dintre măsuri este restricționarea accesului personalului medical în saloanele pacienților cu infecție Covid-19 dacă nu este implicat în îngrijire directă. ”Se va lua în considerare gruparea activităților astfel încât să fie minimizat numărul de persoane introduse (de exemplu, verificați semnele vitale în timpul administrării medicamentelor sau livrați alimentele în timp ce se efectuează și alte îngrijiri) și se vor planifica ce activități vor fi efectuate la marginea patului. Echipamentul individual de protecție trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (de exemplu, tipul de activitate) și a dinamicii de transmitere a agentului patogen (de exemplu, contact, picături sau aerosoli). Utilizarea exagerată a PPE va avea un impact suplimentar asupra dificultăților de aprovizionare. Măștile de protecție înaltă (de exemplu, N95, FFP2 standard sau echivalent) au fost utilizate pentru o perioadă îndelungată în timpul urgențelor anterioare de sănătate publică care au implicat boli respiratorii acute, atunci când echipamentele individuale de protecție (PPE) nu erau disponibile în cantități suficiente. Aceasta se referă la purtarea aceleiași măști de protecție înaltă în timp ce se îngrijesc mai mulți pacienți care au același diagnostic fără a o scoate, iar dovezile indică faptul că măștile de protecție înaltă își mențin protecția atunci când sunt utilizate pentru perioade lungi de timp. Cu toate acestea, utilizarea măștilor de protecție înaltă timp de mai mult de 4 ore poate duce la disconfort și trebuie evitată”, se arată în ordin.

Fără măști la triajul pacienților

În salonul de spital, personalul medical care intră în contact direct cu pacienți cu Covid-19 are dreptul să poarte o mască simplă, halat impermeabil de unică folosință sau halat de unică folosință peste care se pune șorț impermeabil de unică folosință, mănuși de unică utilizare și ochelari sau ecran de protecție facială. Cel mai grav este că, potrivit ordinului de ministru, la triajul pacienților fără simptomatologie respiratorie, medicii nu au voie să poarte niciun fel de mască, iar la pacienții cu simptomatologie respiratorie, medicii pot purta o mască simplă, cu menținerea distanței de un metru de bolnav. Masca simplă este permisă personalului de laborator, care manipulează probele respiratorii, precum și medicilor din ambulatoriu, care intră în contact cu pacienții cu probleme respiratorii. Potrivit ghidului pentru evaluarea riscului personalului medical expus la pacienții cu infecție cu Covid-19, publicat în ordinul ministrului Sănătății din 31 martie, răspândirea de la persoană la persoană este similară cu transmiterea altor virusuri respiratorii, în principal prin picăturile produse de persoana infectată răspândite prin tuse sau strănut, iar răspândirea prin atingerea suprafețelor contaminate nu este demonstrată încă. Deși în rândul populației se decide carantinarea și izolarea pentru mai puțin de atât, la cadrele medicale expunerea este definită ca apropierea la o distanță de cel puțin 2 m, pentru o perioadă de minimum 15 minute/contact neprotejat cu secrețiile/excrețiile persoanei infectate. Totodată, medicii care nu au purtat mănuși și halate sau au avut doar o mască simplă în contactul cu un bolnav Covid-19 sunt considerați cu risc scăzut de expunere și nu se iau niciun fel de măsuri de izolare pentru aceștia.

 

Ultimele stiri

  • Mintea ta trăiește în viitor cu 80 ms: ce este intuiția
  • Intervențiile stomatologice cu anestezie generală, mutate în spitalele publice, după moartea fetiței de doi ani la o clinică din București
  • ASF a publicat noile tarife de referință RCA. Cât vor costa polițele anul viitor
  • Schimbări mari la WhatsApp. Aplicaţia de mesagerie îţi va permite să-ţi rezervi numele de utilizator, acelaşi pe care îl foloseşti la Facebook şi Instagram
  • „Lista neagră” a lui Bolojan. MAI, Sănătatea și Educația nu mai scapă de concedieri în 2026
  • Știai că durerile de spate pot fi cauzate de emoții reprimate, nu doar de postură?
  • O româncă răpită a trăit un coșmar în Italia! Doi bărbaţi au obligat-o să se prostitueze, după ce au drogat-o! Cum a scăpat femeia
  • Primăriile din România nu se uită la bani când vine vorba de decorațiunile de Crăciun. Bugete generoase pentru bucuria cetăţenilor
  • Cât costă un kilogram de care de porc înainte de Crăciunul 2025. La micii crescători e mult mai ieftin decât în supermarketuri
  • Horoscop 15 noiembrie. Energiile se mișcă rapid, iar ziua aduce lecții utile și oportunități de progres
  • Exit mobile version