Cauta

Incredibil! A născut într-un magazin din Piatra-Neamț. Femeia n-ar fi știut că e gravidă

Incredibil! A născut într-un magazin din Piatra-Neamț. Femeia n-ar fi știut că e gravidă - Ziarul National

(sursa foto: Facebook)

Un caz mai ieșit din tipare, dar cu final fericit. O femeie a adus pe lume un băiețel, doar că micuțul nu a venit pe lume la maternitate, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri de nașteri, ci în incinta unui magazin. Și mai neașteptat e faptul că tânăra mamă n-ar fi știut că e însărcinată, deși nu e la prima naștere.

Femeia a născut, joi, 23 martie în jurul orei 11:30, în toaleta unui magazin din cartierul Precista, din Piatra-Neamț, un băiețel de aproximativ 3 kilograme, potrivit stiri-neamt.ro. Mama are 33 de ani.

Cine i-a sărit în ajutor gravidei

Din câte s-a aflat de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, pacienta „nu ştia că este însărcinată”. După cum e lesne de înțeles, nici sarcina nu era luată în evidență.

În ajutorul femeii a sărit chiar patroana spațiului comercial, care a pus rapid mâna pe telefon, cerând asistență de la o cunoștință. „A născut singură. Patroana de la magazin, când a văzut că femeia naște, a sunat o colegă de la serviciul de Ambulanță care era în timpul liber. Aceasta a ajuns repede și a asistat-o. Ulterior, asistenta a sunat la 112 și a solicitat un echipaj” – a declarat Radu Roibu, din cadrul SAJ Neamț pentru site-ul menționat.

După ce micuțul a venit pe lume, a fost preluat, împreună cu mama sa, și ambii au fost duși de un echipaj medical la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț, la secția de Obstetrică-Ginecologie. De la unitatea medicală vin vești bune. În sensul că, potrivit reprezentanților spitalului, atât femeia (aflată la a cincea naștere), cât și bebelușul sunt într-o stare bună.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version