Cauta

Inconştienţa unui profesor pe masivul Ceahlău: cum a dus 20 de copii pe Vârful Toaca (VIDEO)

Inconştienţa unui profesor pe masivul Ceahlău: cum a dus

Un profesor a dat dovadă de inconştienţă! Cadrul didactic a dus 20 de copii pe masivul Ceahlău, într-un echipament complet neadecvat.

Elevii aveau încălțăminte sport, erau sumar îmbrăcați, unii doar în hanorac.

Doar 5 grade Celsius pe Vârful Toaca

Totul, în condițiile în care la peste o mie de metri, pe Vârful Toaca, erau 5 grade, vântul bătea cu putere, iar potecile erau acoperite de gheață și zăpadă.

Salvamontiştii au atras atenţia că echipamentul potrivit este obligatoriu pe munte.

Din păcate, lipsește educația primară, în cazul de față și a celui care conduce grupul, a profesorului. Echipamentul în general trebuie să fie cel de iarnă.

Aici discutăm despre echipament tehnic, elevii trebuiau să aibă colțari, bocancul să poată fi adaptat la colțarul de gheață, trebuia să avem chiar hamuri în zone cu risc de cădere și grupul trebuia să fie asigurat.

Profesorul trebuia să știe cu ce copii merge, și copiii sau părinții copiilor trebuiau să știe cu cine și unde merg copiii în zona montană”, a spus Mircea Lera, salvamontist, complet Digi24.

Salvamontiştii au salvat 27 de oameni

Salvamontiștii din întreaga țară au avut sâmbătă 31 de intervenții, în urma cărora au salvat 27 de persoane aflate în situații de risc în zonele montane.

Cele mai multe apeluri, cinci, au fost primite pentru Salvamont Voineasa, urmat cu câte patru apeluri de Salvamont Alba și Salvamont Județul Brașov.

S-au primit și 20 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version