Un incident șocant a avut loc în biroul primarului din comuna vasluiană Dănești. Edilul a trecut printr-o situație greu de imaginat, devenind ținta furiei unui localnic nonagenar, nemulțumit de cum a decurs o discuție despre o suprafață de pământ.
Un bărbat în vârstă de 91 de ani l-a atacat pe edil cu un cuțit, după ce bătrânul venise să discute cu edilul Neculai Ciofu despre 3 hectare de pământ, potrivit Știrile ProTV. La un moment dat, dialogul a devenit tot mai tensionat și s-a ajuns, de la vorbe, la situația greu de imaginat.
Ce spune primarul
„Voia niște pământ pe care nu poți să i-l dai. El a cumpărat acum 20-30 de ani fără acte de la cineva și ăla nu și-a făcut titlu, a decedat.
Când i-am zis să scoată și să îmi arate actele, el a zis că nu am venit să îți arăt actele, eu am venit să te omor” – a declarat Neculai Ciofu, primarul comunei Dănești.
Au intervenit angajații instituției
Intervenția celorlalți funcționari din primărie a dus la evitarea unei posibile nenorociri. Auzind scandalul, angajații instituției din comuna vasluiană au intervenit prompt și au reușit să-l oprească pe bătrân, înainte ca situația să degenereze.
Primarul s-a ales cu răni la față. Cazul a ajuns în atenția oamenilor legii. Conflictul recent n-ar fi, însă, singular. Potrivit sursei citate, în urmă cu trei ani, cei doi s-au certat în fața bisericii, însă atunci primarul nu a depus plângere.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ultraj.
Înainte de a-l împușca pe „tătuca”, dacă aveai o problemă, te adresai instituției care gestiona situația, dacă nu -ți convenea modul de soluționare, te puteai adresa partidului și să nu cumva să afle că ai fost nedreptățit înainte, că era vai. În final te puteai adresa instanței, care nu prea te amâna la „sfântul așteaptă „. Azi, nici nu vreau să mă gândesc. Credeți că nonagenarul ar fi apelat la soluția extremă, dacă ar fi putut rezolva altfel ?? Nu cred că l-a lăsat mintea într-atât încât să apeleze la cuțit.