AcasăNewsIncident sângeros la școală. Adolescent înjunghiat în picior de un coleg. Copilul...

Incident sângeros la școală. Adolescent înjunghiat în picior de un coleg. Copilul a ajuns la spital

politia

Un adolescent de 15 ani din municipiul Brăila a fost înjunghiat marți, 8 noiembrie, în picior de un alt minor de aceeași vârstă. Cei doi sunt colegi de școală și se aflau în pauză. Victima a ajuns la spital.

Unul dintre tineri l-ar fi înțepat cu un cuțit în zona posterioară a piciorului stâng pe colegul său de școală.

Minorul a fost înjunghiat cu un cuțit

Incidentul a fost raportat prin apel 112, marți, 8 noiembrie, în jurul orei 11:20. Agenții de poliție s-au deplasat la fața locului și au constatat că după săvârșirea faptei, agresorul în vârstă de 15 ani ar fi revenit la cursuri. Minorul agresat a suferit leziuni, motiv pentru care a solicitat acordarea de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital, a transmis IPJ Galați.

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au identificat autorul minor în incinta instituției de învățământ de pe raza municipiului. Într-o borsetă, asupra unui minor în vârstă de 14 ani, coleg al celor doi minori implicați în eveniment, a fost găsit un cuțit care se pare că ar fi fost folosit la săvârșirea faptei.

Un incident violent între elevi a avut loc pe 1 noiembrie 2022, în județul Galați. Un elev de13 ani a fost înjunghiat cu un cuțit în abdomen, de un coleg cu un an mai mare, în timpul pauzei. Minorul a ajuns la spital cu răni grave.

author avatar
Andreea Vlad