Inspectoratul Şcolar Galaţi a început o anchetă, după ce mai mulți elevi au fost expuși la raze ultraviolete la clasă. Copiii s-au plâns de dureri oculare, după ce au stat la ore cu lămpile UV de sterilizare aprinse.
Patru copii au ajuns la spital cu iritaţii la ochi. Aceștia au primit tratament şi apoi au plecat acasă. Alţi 10 copii, colegi de clasă, s-au plâns şi ei de usturimi la nivelul ochilor.
Afecțiuni la nivelul ochilor are și învățătoarea, a spus că nu a realizat niciun moment că lampa cu raze ultraviolete este pornită și abia spre seară și în cazul ei început să aibă senzația de nisip în ochi și să simtă o stare accentuată de oboseală.
Minorii sunt elevi la Şcoala 13, dar învaţă într-o sală de clasă de la Liceul „Emil Racoviţă”, acolo unde au fost relocaţi după ce unitatea de învăţământ a intrat în reabilitare.
„Marţi seară a ajuns la spital un copil cu simptome puţin mai grave la nivelul ochilor. Mama s-a panicat şi a mers la UPU. Astăzi dimineaţă au mai ajuns alţi trei copii. De asemenea, alţi 10 copii din clasă s-au plâns de usturimi şi senzaţia de nisip sub pleoape. Am observat că din cauza lămpii cu ultraviolete doamna învăţătoarea este bronzată pe o parte a feţei. Dumneai a acuzat senzaţia de nisip sub pleoape şi durere de cap. Lampa UV era amplasată în dreptul uşii”, a declarat Otilia Moza, inspector şcolar, potrivit Adevarul.
Inspectoratul Școlar Județean a deschis o anchetă și încearcă să afle dacă problemele oftalmologice au apărut în timpul cursurilor. „Am cerut note de informare de la conducerea şcolii, de la îngrijitoare şi de la învăţătoare. Lampa a fost scoasă din sala de clasă şi este interzisă folosirea ei”, a precizat inspectorul Moza.
Nu-ti aduce corona ce-ti aduce violeta.