AcasăNewsIncident cu o aeronavă Wizz Air, la Iaşi. Piloţii au aterizat avionul de urgenţă!

Incident cu o aeronavă Wizz Air, la Iaşi. Piloţii au aterizat avionul de urgenţă!

Incident cu o aeronavă Wizz Air, la Iaşi. Piloţii au aterizat avionul de urgenţă! - Ziarul National

O aeronavă a companiei Wizz Air care a plecat, sâmbătă dimineaţă, de la Iaşi spre Billund (Danemarca) a lovit o pasăre în timpul decolării, echipajul luând decizia ca avionul să revină la Iaşi.

Aparatul de zbor chiar ajunsese deaspra Ucrainei, când a luat decizia să revină în România.

Pasagerii nu au avut probleme

Asta este procedura. Piloţii iau decizia, pentru că e riscant să continue zborul. Ei nu ştiu dacă e vreo defecţiune sau nu şi atunci e mai sigur să revină.

Aparatul a revenit la Iaşi, s-au făcut verificări, apoi a decolat în siguranţă. Din câte am aflat niciun pasager nu a avut probleme”, a declarat directorul aeroportului din Iaşi, Romeo Vatră.

Cursa Iaşi-Billund a înregistrat o întârziere de trei ore şi 40 de minute. Potrivit Flightradar, avionul a ajuns deasupra Ucrainei, după care s-a întors la Iaşi.

author avatar
Andrei Ștefan
302 afisari

Ultimele știri

Intră fraţii Dedeman şi pe piaţa alimentară, iar pe lângă ciocane, vor vinde şi pâine? Familia Pavăl ar fi cumpărat magazinele Carrefour

Frații Pavăl, care sunt patronii Dedeman, ar fi decis să profite de plecarea celor de la Carrefour din România şi să cumpere magazinele pe...

Dominic Fritz îşi învârte oamenii din USR de la un minister la altul. Radu Miruţă rămâne cu “drepturi depline” la MApN. Cine vine în...

USR i-a găsit un înlocuitor lui Ionuț Moșteanu la vârful MapN. Provizoratul lui Radu Miruță se transformă într-un mandat "plin". USR vrea să-l mute...
spot_img