AcasăNewsÎnchisoare pentru românii care șofează cu permis provizoriu de Anglia. Ce a...

Închisoare pentru românii care șofează cu permis provizoriu de Anglia. Ce a decis instanța supremă

sofer

Românii care șofează în țară cu permis provizoriu de Anglia riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare. Înalta Curte a stabilit că actul provizoriu din Regatul Unit nu echivalează cu un permis de conducere valabil în România.

S-a creat de altfel și un precedent. Un electrician din Avrig a avut ghinionul să fie oprit de polițiști cu un astfel de document asupra sa.

Șoferii cu permis provizoriu de Anglia riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare

Constantin Stoica a fost deja condamnat în primă instanță, pe data de 9 februarie 2022, la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare, după ce polițiștii l-au prins pe data de 06.10.2015, pe raza localității Scoreiu, județul Sibiu, în timp ce conducea un BMW cu un permis provizoriu, emis de autoritățile din Londra în anul 2012. Românul le-a spus polițiștilor că are rezidență în Marea Britanie.

Din adresa I.G.P.R. – Centrul de Cooperare Polițieneasca Internațională rezultă faptul că permisul de conducere provizoriu eliberat de autorităţile din Londra, la care inculpatul face referire, nu este valabil în afara teritoriului Marii Britanii.

Văzând că nu-i merge cu permisul de Marea Britanie, românul le-a prezentat polițiștilor unul din Portugalia, cu privire la care autoritățile au stabilit că era fals, așa că s-a ales cu o nouă infracțiune la dosar, cea de uz de fals, potrivit ziare.com.

„În esență, (Stoica Constantin – n.r.) declară că permisul de conducere cu seria L (…) l-a obținut pe vremea când trăia în Portugalia, în anul 2005, angajatorul său ocupându-se de toate formalitățile necesare obținerii lui, deoarece acesta avea nevoie de șoferi la firma sa. Astfel, (Stoica Constantin – n.r.) susține că timp de circa o lună de zile a efectuat mai multe ore de condus, însă doar pe aria fermei unde lucra și doar sub supravegherea patronului său. Ar fi susținut un test de verificarea cunoștințelor teoretice cu ajutorul unui translator român și în prezența unui bărbat îmbrăcat în uniformă, cu privire la care a presupus faptul că este polițist. La circa 7-10 zile patronul său i-ar fi înmânat permisul de conducere. O astfel de apărare nu poate fi luată în considerare, fiind evident, față de modalitatea descrisă, că în urma demersurilor efectuate inculpatul (Stoica Constantin – n.r.) nu putea obține un permis de conducere valabil”, se arată în motivarea deciziei de condamnare a Judecătoriei Avrig.

author avatar
Andreea Vlad
315 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger