AcasăNewsÎncepe școala…cu proteste!

Începe școala…cu proteste!

Cursuri începute cu banderole negre

Clasele se deschid de astăzi pentru prichindeii care vor intra pentru prima dată în băncile școlilor. Dar, totul va căpăta o turnură neașteptată după ce Consiliul Naţional al Elevilor a îndemnat copiii să potesteze. Cursurile vor fi predate în acest an şcolar de un număr total de 215.289 de cadre didactice, în 6.293 de unităţi.

Cursuri începute cu banderole negre

Apelul sună așa: ”Toţi elevii din România să protesteze cu ocazia începerii cursurilor din anul şcolar 2019-2020, nemulţumiţi fiind de ordinul de ministru prin care elevii cu medii sub 5 la Evaluare sunt obligaţi să meargă la şcoli profesionale”. Adică, cei care au medii mici să poată să urmeze ulterior studii la diverse licee fără nici un barem, vor cei de la Consiliul de Evaluare al Elevilor. Reprezentanții Consiliului susțin că acest demers este unul care ar pune în pericol viitorul celor care intră pe băncile școlii și că acest demers ar fi unul impus. „Elevi, părinţi, profesori – voi sunteţi comunitatea şcolară. De la noi ar trebui să vină schimbarea, noi trebuie să ne ridicăm împotriva măsurilor populiste, nefundamentate, izvorâte din interese şi orgolii personale şi să apărăm educaţia. Alăturaţi-vă protestului „Doliu pentru educaţie”, iar astăzi, când păşiţi pe poarta şcolii, faceţi-o cu o banderolă neagră pe braţ. Este felul nostru de a spune: aşa nu se mai poate.”, a transmis Antonia Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. Un număr de 2.824.594 de elevi şi copii de grădiniţă încep cursurile.

author avatar
Ramona Feraru
1.113 afisari

2 COMENTARII

  1. astia incurajeaza incompetenta?de ce sa mai face scola si se dau note atunci daca toti ar putea deveni absolventi de facultati!?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger