Blocul comunitar a ajuns la un consens în privința redresării post-Covid-19. Pandemia a făcut ravagii în sistemul de sănătate, dar să nu credem că le-a luat și mințile stăpânilor din Occident. Nicidecum, aceștia n-au uitat gustul și mirosul de sânge al economiilor distruse. Mega-planul gândit de instituțiile „de forță” de la Bruxelles arată, pe scurt, în felul următor: se pun la bătaie pesye 2400 de miliarde de euro! România are promise 33 de miliarde și se bucură la firimiturile pe care le va primi fără să se întrebe unde dracului se duce grosul și cine ia cu polonicul din oala finanțelor comune!
După certuri aprige, amenințări de tot felul și ridicat poalele-n cap, Comisia Europeană a ieșit pe interval cu un mega-plan de redresare economică în valoare de 750 de miliarde de euro. Este cea mai mare sumă pusă la bătaie în istoria UE, dar asta doar se adaugă altor împrumuturi și granturi. În total, peste 2400 de miliarde, după cum ne-a spus zâmbind Ursula von der Leyen.
„Suntem într-un moment definitoriu. Ceea ce a început cu un virus atât de mic încât nu poate fi văzut cu ochiul liber s-a transformat într-o criză economică atât de mare încât nu poate fi ignorată. Modelul nostru unic construit de-a lungul a 70 de ani se confruntă cu o provocare fără precedent în vieţile noastre şi în istoria Uniunii Europene. C.E. propune un nou instrument de redresare, numit Viitoarea Generaţie UE (Next Generation EU), în valoare de 750 de miliarde de euro. Acest fond se adaugă unui buget UE pe termen lung, reconfigurat, de 1.100 de miliarde de euro. Fondul Viitoarea Generaţie UE, împreună cu principalul buget multianual însumează 1.850 de miliarde de euro, prin propunerile de astăzi. Acestea merg împreună cu cele trei mecanisme de siguranţă pentru credite de 540 de miliarde de euro, aprobate deja de Parlamentul UE şi de Consiliu. În total, efortul nostru de redresare este de 2.400 de miliarde de euro”, a anunțat șefa Comisiei Europene.
Negocierile pentru împărțirea banilor au început imediat și sunt la fel de dure ca atunci când se bat tâlharii pe pradă.
Europarlamentarul Siegfried Mureșan s-a grăbit să bată toba pe suma de 33 de miliarde care va reveni României: „Vestea bună este că România e unul dintre principalii beneficiari. Primim 33 de miliarde de euro și trebuie să înapoiem doar 12 miliarde de euro. Vedem că țările bogate plătesc mai mult decât primesc. Asta înseamnă solidaritatea în Europa”. Să nu-l judecăm prea aspru, asta a înțeles el, atât a zis mai departe!
La fel de zevzec este și Cioloș. Nu 33, ci mai bine de 70 de miliarde ne dă Bruxellesul. Dacian a pus la socoteală și banii din programele Cadrului Financiar Multianual, la care România oricum contribuie cu mai mult decât primește. Dar la ce să te aștepți de la vuvuzeaua Franței?!
Cum spuneam, încep negocierile și se anunță sânge pe pereți. Din cele 750 de miliarde, cei mai mulți bani îi ia Italia – 153 de miliarde de euro. Spania vine pe 2, cu 140, iar podiumul îl completează Franța, 78 de miliarde de euro. Cele trei, însumate, nu duc nici până la 50% din suma totală. Unde merg restul banilor, în condițiile în care pe locul 4 la împărțirea banilor ar fi Polonia, cu sub 50 de miliarde, iar de la poziția 5 sumele încep să scadă? Nimeni nu are un răspuns și nici nu-l va căuta.
Altfel, să salutăm și avertismentul Olandei: negocierile pentru împărțirea banilor va lua muuult timp, au avertizat batavii. Iar Angela Merkel a dat și un termen optimist: 1 ianuarie 2021!