AcasăNewsÎncep înscrierile pentru admiterea în liceu. Procedura MEC de repartizare

Încep înscrierile pentru admiterea în liceu. Procedura MEC de repartizare

Ministerul Educației a anunțat că încep înscrierile pentru admiterea la liceu. Înscrierile se fac în baza fișelor completate de către absolvenţi şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, în care să fie trecute opțiunile elevului.

Completarea opţiunilor se poate face fie în unitatea de învăţământ absolvită, fie prin formular transmis electronic în perioada 2-8 iulie.

În cazul în care unii absolvenți doresc să participe la admitere într-un alt judeţ vor completa fişele de înscriere în aceleași condiții ca și ceilalți.

Potrivit Procedurii MEC, doar în situaţii excepţionale, aceste fise se transmit la centrul special de înscriere din judeţul în care doresc să participle.

Completarea opţiunilor pe fişa de admitere se face în ordinea preferinţelor candidaţilor.

După ce fișele au fost validate se realizează repartizarea computerizată.

Fişele sunt centralizate în bazele de date judeţene şi de aici în baza de date naţională de la Ministerul Educaţiei.

Cum se face repartizarea

Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai bună medie.

Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune, potrivit ghidului de admitere.

Pot exista cazuri, în care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit unui elev să intre la niciun liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V – VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Potrivit calendarului privind admiterea în liceu, în perioada 2 – 6 iulie are loc introducerea în baza de date computerizată (în aplicaţia informatică centralizată) a datelor din fişele de înscriere. În perioada 3 – 7 iulie se verifică de către părinţi şi candidaţi corectitudinea datelor din fişa listată de calculator.

Pe 8 iulie are loc transmiterea bazei de date de la centrele de admitere judeţene/ al municipiului Bucureşti la Centrul naţional de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operaţiunilor specifice, în aplicaţia informatică centralizată.

Pe 10 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a.

În perioada 13 – 20 iulie, se vor depune sau transmite dosarele de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.

author avatar
Eli Dan Davidescu
222 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger