AcasăNewsIncendiu violent la Suceava. Arde Prefectura! - VIDEO

Incendiu violent la Suceava. Arde Prefectura! – VIDEO

incendiuIncendiu violent la Suceava. Arde Prefectura! - VIDEO / captură video

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, la Prefectura din Suceava. Focul arde cu flacără violentă, acesta extinzându-se și la alte etaje.

Acoperișul arde puternic, fumul gros oservându-se de la sute de metri. Au intervenit 12 mașini de stingere, o cisternă a serviciului voluntar pentru situații de urgență, cu 20 de tone de apă, patru autoscări și două ambulanțe SMURD, potrivit Mediafax.

Flăcările au cuprins mansarda care este cu mult lemn, dar și etajul al treilea al clădirii, scrie Monitorul de Suceava. Intervenţia se desfășoară cu dificultate din cauza din cauza presiunii reduse a apei de la hidranţi.

Din fericire, nu sunt victime. Toate persoanele care se aflau în interior s-au autoevacuat pentru că incendiul se manifestă la nivelul acoperișului.

Momentan, motivul pentru care a izbucnit incendiul este necunoscut. „După localizarea și lichidarea incendiului vom stabili cauza probabilă, vorbim de o structură din lemn, și aceasta e cea mai mare problemă, și faptul că e acoperită de tablă, deci incendiul se manifestă sub acea tablă.

Intervenția este foarte dificilă din cauza cantității foarte mare de material combustibil, lemn așa cum spuneam, a suprafeței foarte mari și faptul că este acoperită de tablă, sperăm să îl stingem cât mai repede”, a spus Alin Găleată, purtător de cuvânt al ISU Suceava, potrivit Digi24.

Palatul Administrativ Suceava este o clădire de patrimoniu național în care funcționează Prefectura și Consiliul Județean Suceava.

author avatar
Andreea Vlad
349 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger