Cauta

Incendiu la spitalul din Suceava. A fost activat Planul Roșu de Intervenție / Sute de pacienți, evacuați în miez de noapte – FOTO/VIDEO

incendiu

Incendiu la spitalul din Suceava. A fost activat Planul Roșu de Intervenție / Sute de pacienți, evacuați în miez de noapte - FOTO/VIDEO

S-a dat alarma în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost înregistrat un incendiu la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Secția de Obstetrică-Ginecologie a fost curprinsă de flăcări. Sute de pacienți au fost evacuați de urgență.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar la fața locului s-au deplasat toate forțele și mijloacele de la Detașamentul Suceava. De asemenea, au fost alocate și alte forțe și mijloace de la celelalte subunități din județ.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt Alin Găleată, a declarat că incendiul a fost anunțat la ora 0:34, iar pompierii militari suceveni au intervenit inițial pompierii de la Detașamentul de Pompieri Suceava cu 5 autospeciale cu apă și spumă, o descarcerare ușoară, o autoscară de intervenție la înălțime, o ambulanță SMURD B2 și o Autospecială de Tranport Personal și Victime Multiple – ATPVM , ulterior fiind activat și Planul Roșu de Intervenție.

Intervenție incendiu SJU Suceava

Astfel, pe lângă subunitățile pompierilor militari suceveni, au mai fost solicitate resurse și de la Inspectoratele pentru situații de urgență Botoșani și Iași, în total, fiind alocate intervenției, etapizat, 7 autospeciale cu apă și spumă, 8 ambulanțe SMURD, 3 autoscări de intervenție la înălțime, 5 Autospeciale de Transport Personal și Victime Multiple, 2 autospeciale de intervenții complexe și un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit și 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

#short/ Incendiu la Spitalul Județean de Urgență Suceava

Aproape 330 de pacienți, evacuați

Pe parcursul intervenției au fost evacuați, de către pompierii militari și de către personalul de pe locul de muncă, 329 de pacienți, dintre care, 102 copii (57 nou-născuți). Pacienții au fost evacuați pe secțiile de la etajele inferioare și în Unitatea de Primiri Urgențe.

Incendiul, care s-a manifestat pe o suprafaţă de 20 de metri pătraţi, cu degajări mari de fum, a fost lichidat în 10 minute. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, potrivit Monitorul de Suceava.

Ulterior, Planul Roşu a fost dezactivat. Pacienţii s-au reîntors în saloanele lor iniţiale, mai puţin cei de la etajul afectat de incendiu.

 

Ultimele stiri

  • Scandal la Mangalia: Repetă Mohammad Murad rețeta ilegală din 2020?
  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Exit mobile version