Pompierii s-au mobilizat și au intervenit de urgență, cu mai multe autospeciale, pentru a stinge un incendiu ce a izbucnit, vineri, 11 aprilie, într-un apartament dintr-un bloc situat pe Aleea Haiducului, din Sectorul 6 al Capitalei.
Din primele informații, sunt trei răniți, iar zeci de persoane au fost evacuate. ISU Bucureşti- Ilfov intervine la fața locului cu cinci autospeciale de stingere.
La fața locului au fost direcționate, pe lângă pompieri, și ambulanțe SMURD.
Zeci de locatari au ieșit din bloc
Primele date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov arată că trei persoane sunt rănite, iar alte câteva zeci s-au evacuat ori au fost evacuate, potrivit ziare.com. Două dintre persoanele rănite, care nu au suferit arsuri, vor fi duse la spital.
Conform primelor date, incendiul a pornit într-un apartament situat la etajul 7 al unui bloc situat pe Aleea Haiducului.
„Arderea se manifestă cu flacără deschisă. La caz au fost alertate cinci autospeciale de stingere, SMURD, autoscara şi descarcerare. Având în vedere modul de manifestare a incendiului, a fost luată măsura de suplimentare a dispozitivului cu trei ambulante SMURD”, au transmis reprezentanții ISU.
Echipajele de intervenţie au evacuat din imobil zece persoane, iar alte 40 s-au autoevacuat. La ora transmiterii acestei ştiri intervenţia pentru stingerea focului este încă în desfăşurare.