Cauta

Incendiu de proporții într-un apartament din Capitală. Un bărbat a murit

(sursa foto: facebook/IGSU)

Au fost momente de spaimă, noaptea trecută, într-un bloc din București, după ce într-un apartament din clădire a izbucnit un incendiu. La fața locului au intervenit pompierii.

Din primele informații, incendiul, unul puternic, a izbucnit într-un apartament de la etajul șase al unui bloc aflat în Sectorul 4 al Capitalei.

Potrivit antena3.ro, un bărbat a fost găsit mort din cauza arsurilor puternice, iar soția și fiul acestuia au primit îngrijiri medicale la fața locului.

Alerta, dată de vecinii care au simțit mirosul de fum

Din câte s-a mai aflat în acest caz, alerta a fost dată de către vecini, în cursul nopții trecute, în jur de ora 4, după ce oamenii au simțit miros de fum pe scara blocului. Chemați să intervină de urgență, pompierii au acționat cu mai multe autospeciale, pentru a stinge incendiul.

Din păcate, cadrele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața bărbatului care locuia în apartamentul afectat de incendiu. Conform sursei citate, șase oameni au fost evacuați de către pompieri, iar alte 25 de persoane s-au autoevacuat.

Urmează ca specialiștii să facă cercetări pentru a stabili exact de la ce anume au izbucnit flăcările. Și cum de s-a putut produce o asemenea tragedie.

Incendiu puternic într-un apartament din București. Un bărbat a murit din cauza arsurilor puternice

Nu este singura intervenție, recentă, a pompierilor din cadrul ISU București-Ilfov, pentru stingerea unor flăcări izbucnite la nivelul unui imobil. În 12 august, pompierii din cadrul ISU B-IF au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu „ce s-a produs la un imobil de tip P+M, pe strada Corniș din satul Lipia, comuna Gruiu, județul Ilfov”. „La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă și degajări de fum, pe o suprafață de aproximativ 130 mp.

În urma evenimentului două persoane au fost evaluate medical la fața locului, nefiind necesar transportul la spital. Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD”, au transmis, zilele trecute, reprezentanții ISU, într-o informare de presă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Nicușor Dan: „Vom contribui la garanții solide de securitate pentru Ucraina”. Dar pe români i-ai întrebat?
  • Incompetență generalizată. Bulibășeală totală în proiectele din PNRR
  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Exit mobile version