AcasăNewsIncendiu de amploare la cel mai mare spital privat din Constanța. Planul...

Incendiu de amploare la cel mai mare spital privat din Constanța. Planul roşu, activat

pompieri

A fost activat planul roșu de intervenție, noaptea trecută, la cel mai mare spital privat din Constanța. Potrivit ISU Constanța, mai multe echipaje de pompieri au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă pentru stingerea unui incendiu la spitalul OCH Ovidiu.

Flăcări mari au cuprins fațada unității medicale, pe o suprafață de 100 de metri pătrați. Pompierii au intrat în alertă.

Personalul medical s-a autoevacuat

Zece persoane, angajate ale spitalului, s-au autoevacuat. Pompierii au reușit să stingă incendiul care a afectat reclama luminoasă a unității.

„La față locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară și o autospecială de descarcerare. Automat a plecat și ambulanța SMURD, însoțită la scurt timp de două ambulanțe tip SAJ. Ulterior, au fost redirecționate și alte resurse din subunitățile de intervenție”, a spus Mihai Georgescu, colonel ISU Dobrogea.

Cauza incendiului

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Pompierii au verificat de două ori interiorul spitalului pentru a se asigura că nu sunt victime. Fumul gros s-a văzut de pe drumul care face legătura între Constanța și Ovidiu.

Cauza incendiului? Cel mai probabil, un scurtcircuit.

author avatar
Andrei Ștefan
308 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger