Cauta

Incă un militar român a sfârșit în Afganistan. Iohannis, mesaj

Incă un militar român a sfârșit în Afganistan. Iohannis, mesaj - Ziarul National

Klaus Iohannis are deja pregătit discursul de câștigător

Vestea tristă a acestei zile – aceea că un compatriot a murit în urma unui atac comis la Kabul, în Afganistan – a ajuns, cum era de așteptat, și la urechile președintelui.

Incă un militar român a sfârșit în Afganistan. Iohannis, mesaj - Ziarul NationalIar de la Cotroceni a fost transmis un mesaj de condoleanțe, adresat familiei îndoliate, dându-se, totodată, câteva detalii cu privire la condițiile în care a sfârșit militarul – aflat la volanul unui autovehicul, cu care, din câte anunțase anterior, Ministerul Apărării, era în timpul unei misiunei de patrulare.

Redăm în continuare, integral, textul mesajului făcut public de Administrația Prezidențială:

„Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieții militarului român, care a decedat, în această dimineață, în Kabul, Afganistan, în urma unui atentat terorist executat cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra autovehiculului pe care-l conducea.

Armata României este și va continua să fie o instituție fundamentală a națiunii noastre, care merită recunoștința și prețuirea tuturor românilor și care-și va face în continuare datoria, alături de aliații și partenerii noștri, pentru menținerea păcii și securității internaționale.

Prezența militarilor români în Afganistan, ca și în alte teatre de operații, este o dovadă a statutului României de furnizor de securitate și stabilitate și o componentă importantă a apartenenței noastre la comunitatea euroatlantică.
Transmit condoleanțe familiei îndoliate și le sunt alături în aceste momente dureroase.”

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version