Încă un cutremur s-a produs în România, la câteva ore după seismul mediu, de peste 4 grade, înregistrat miercuri la prânz în zona Vrancea.
De această dată un cutremur slab s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora 1:20, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Cutremurul a avut magnitudinea 3,1.
„În ziua de 23 Mai 2024, la ora 01:20:57 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 113.1 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 48km NV de Buzău, 60km V de Focșani, 67km SE de Sfântu-Gheorghe, 69km E de Brașov, 70km NE de Ploiești”, potrivit infp.ro.
Cutremur de peste 4 grade, miercuri, 22 mai
Miercuri la prânz, mai exact în 22 mai, la ora 12:53, avusese loc, tot în zona seismică Vrancea, Buzău, un cutremur mediu, de 4,1 grade. Inițial, s-a transmis că magnitudinea cutremurului a fost de 4 grade, însă ulterior a fost revizuită la 4,1.
Acest seism s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 55km V de Focșani, 60km NV de Buzău, 60km SE de Sfântu-Gheorghe, 67km E de Brașov, 83km NE de Ploiești.
De la începutul lunii mai, în România s-au produs mai multe cutremure. Unul dintre acestea a avut 3,9 grade și s-a produs pe 9 mai, la ora 17:57, în zona seismică Vrancea, Buzău.
in limite normale