Cauta

Încă șase români confirmați cu COVID-19 au murit. Sunt 157 de decese

Autoritățile au anunțat, luni dimineață, alte șase decese în rândul unor pacienți ale căror rezultate la testele pentru COVID -19 au fost pozitive. Astfel, numărul deceselor în România a ajuns la 157.

Încă șase români confirmați cu COVID-19 au murit. Sunt 157 de decese - Ziarul NationalAu fost trei informări de la Grupul de Comunicare Strategică în acest sens. Cea mai recentă vizează cazul unei femei din județul Iași. Pacienta avea 70 de ani, probele pentru testarea la COVID-19 au fost preluate pe 27 martie, confirmarea a venit două zile mai târziu, pe 29 martie. Din nefericire, femeia a pierit luni, 6 aprilie. În acest caz, este vorba despre o “persoană contact cu un caz confirmat, internată pe secția în gastroenterologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași; transferată după confirmare în Spitalul de Boli Infecțioase Iași.”

Anterior, au mai fost anunțate cinci decese – două femei și trei bărbați, cu vârste între 66 și 72 de ani:

“Deces 156

Bărbat, 70 ani din jud. Bihor.
Persoană internată în secția pneumologie a Spitalului Orășenesc Aleșd în 26.03.2020; transferat în ATI Spitalul Municipal de Urgență Oradea în 27.03.2020.
Data recoltare: 27.03.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 28.03.2020.

Deces 155

Femeie, 66 ani din jud. Cluj.
Persoană contact caz confirmat, cu debut al simptomatologiei în 05.04.2020, agravarea stării generale, comă, internată la Spitalul Municipal Turda în 05.04.2020.
Data recoltare: 05.04.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 05.04.2020.

Deces 154

Bărbat, 71 ani din jud. Hunedoara.
Persoană cu Diabet Zaharat, BPOC și HTA, internat din 30.03.2020 la SMU Hunedoara, în secția ATI din 01.04.2020.
Data recoltare: 01.04.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 01.04.2020.

Deces 153

Femeie, 72 ani din jud. Satu Mare.
Persoană cu AVC în antecedente, internată în SJU Satu Mare din 29.03.2020.
Data recoltare: 29.03.2020.
Data deces: 05.04.2020.
Data confirmare: 31.03.2020.

DECES 152

Bărbat, 66 ani din jud. Constanța.
Persoană contact caz confirmat, internată la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Data recoltare: 27.03.2020
Data deces: 05.04.2020
Data confirmare: 27.03.2020”.

Ultimele stiri

  • Se dau 800 de lei în plus la pensie în 2026. Când intră banii pe cardurile seniorilor
  • Horoscopul zilei de 18 ianuarie. E momentul să-ți faci planuri de viitor îndrăznețe
  • Ce sunt insectele negre apărute pe ger? Specialiștii explică fenomenul inedit văzut la Cluj VIDEO
  • VIDEO Premierul Bolojan, așteptat cu huiduieli și la Botoșani. Localnicii l-au alungat la Oradea
  • Serviciile medicale de care beneficiază un român neasigurat, în 2026. Ce consultații și tratamente sunt gratuite
  • Cât te costă să cumperi acum un an de vechime în muncă. De la 1 iulie, se scumpeşte foarte mult!
  • Un cablu de telecabină a căzut până aproape de pârtie, la Poiana Braşov! Un schior s-a lovit, iar alţi turişti au fost şi ei în pericol!
  • Ger aprig în România! Unde a fost Polul frigului: s-au înregistrat minus 21 de grade
  • Revoluția alimentară americană a început!
  • Fiul lui Ramzan Kadîrov a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost implicat într-un accident de maşină, la Groznîi!
  • Exit mobile version