AcasăNewsÎncă o zi liberă, dar numai pentru părinți. Proiectul a fost adoptat tacit la Senat

Încă o zi liberă, dar numai pentru părinți. Proiectul a fost adoptat tacit la Senat

Încă o zi liberă, dar numai pentru părinți. Proiectul a fost adoptat tacit la Senat - Ziarul NationalÎncă o zi liberă, dar numai pentru părinți. Proiectul a fost adoptat tacit la Senat

Senatul a adoptat tacit, luni, propunerea legislativă privind declararea zilei de începere a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, drept zi liberă pentru părinți.

Propunerea a fost inițiată de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană și a trecut de Senat prin adoptare tacită, termenul pentru dezbatere și vot împlinindu-se la 3 decembrie.

De ce este nevoie de această zi liberă

„Se acordă zi liberă pentru părinți, așa cum sunt ei definiți în Noul Cod Civil, în prima zi de începere a anului școlar, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial”, prevede actul normativ inițiat de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană.

Senatorul Catană a explicat necesitatea acestei măsuri, subliniind importanța prezenței părinților în prima zi de școală. El a menționat că începutul anului școlar coincide adesea cu o zi lucrătoare, ceea ce poate crea dificultăți pentru părinți.

Prima zi de școală ar putea deveni zi liberă pentru părinți

„Prima zi de școală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit și poate simți această zi în felul său. Este crucial ca părinții să fie prezenți pentru copilul lor și să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai ușor noului mediu, fie că vorbim de grădiniță sau de școală.

Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinții să poată fi prezenți la festivitate este nevoie ca aceștia să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puține au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancționat o eventuală întârziere a angajatului”, a explicat inițiatorul în expunerea de motive a proiectului.

Deși a trecut de Senat, proiectul nu este încă lege. Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, va avea ultimul cuvânt asupra adoptării propunerii legislative.

Proiectul nu se aplică automat. Pentru a intra în vigoare, inițiativa trebuie adoptată de Senat și Camera Deputaților, promulgată de președinte și apoi publicată în Monitorul Oficial.

Câte zile libere are un angajat în România

În prezent, Codul Muncii prevede 17 zile libere nelucrătoare pentru angajații cu program normal de luni până vineri. În anul 2025, 13 dintre acestea cad în timpul săptămânii, iar restul sunt în weekend.

În schimb, anul 2026 se anunță unul generos în ce privește zilele libere. Noua propunere nu modifică numărul zilelor de sărbătoare legală, dar ar adăuga o zi specială pentru părinți, dedicată exclusiv începutului de an școlar.

author avatar
Andreea Vlad
15 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img