AcasăNewsIncă o atenționare de călătorie pentru Grecia

Incă o atenționare de călătorie pentru Grecia

Pompierii intervin in Domoglod de la sol

Dpă ce zilele trecute Ministerul condus de către Ramona Mănescu a emis atenționări de călătorie pentur câteva zone de pe teritoriul statului elen, fie de caniculă, fie de furtuni, de această dată a fost emis, în această a doua zi a săptămânii, un nou mesaj destinat românilor care ajung sau se află deja în Grecia.

Atenționarea de călătorie transmisă marți, în baza unei avertizări venite de la Secretariatul General de Protecție Civilă, sună astfel: „pe fondul temperaturilor ridicate, există un risc ridicat de incendiu de vegetație (grad 4 din 5), începând cu data de 6 august 2019, pentru insula Creta și insulele Dodecanez”.

MAE reamintește și cu această ocazie faptul că românii care au nevoie de asistență consulară pot apela numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 și cel al oficiului consular la Salonic: +302310340088. Și că, în cazul unei situații cu caracter de urgență, au la dispoziție și la telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României la Atena: +306978996222 și cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.

125 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger