Cauta

Încă 25 de decese raportate în România, la pacienți cu COVID-19. Bilanțul ajunge la 923

Autoritățile au anunțat, vineri seară, noi decese în rândul unor pacienți confirmați cu noul coronavirus în România. Numărul total al persoanelor diagnosticate cu COVID-19 care au murit, la nivel național, depășește astfel 900, ajungând la 923.

Din câte informează Grupul de Comunicare Strategică, în baza informațiilor venite de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), 10 victime erau din județul Suceava, alte 4 din județul Mureș. Pacienții aveau între 32 și 82 de ani și majoritatea se confruntau și cu alte probleme de sănătate, adică aveau comorbidități.

La finalul listei în care sunt prezentate detalii despre cei 25 de pacienți care au murit, GCS face următoarea mențiune: „În urma schimbării sistemului de raportare a cazurilor și deceselor COVID-19, au fost făcute o serie de verificări, cercetări și completări ale bazei de date naționale, acestea având ca rezultat identificarea unui număr de decese neraportate.”

„Deces 899

Femeie, 84 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 30.04.2020.
Dată deces:01.05.2020
Beneficiar Cămin de bătrâni

Deces 900

Femeie, 61 ani, județ Suceava.

Data confirmării:17.04.2020
Dată deces: 01.05.2020
Comorbidități: astm bronsic, CIC, HTA, Infarct miocardic în 2019 stentata, DZ tip I insulino dependent

Deces 901

Femeie, 78 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 21.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidități: insuficienta cardiaca, boala renala cr., dializata.

Deces 902

Bărbat, 80 ani, județ Suceava,

Data confirmării: 26.04.2020.
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidități: BPOC, fibroza pulmonara, HTA std 2.

Deces 903

Femeie, 32 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 29.04.2020
Dată deces: 01.05.2020.
Comorbidități: insuficiență respiratorie cronică, sdr. Pickwick obezitate morbidă, DZ tip II, insufic venoasa cr membre pelvine.

Deces 904

Bărbat, 72 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 15.04.2020.
Dată deces: 21.04.2020.
Comorbidități: sechelar AVC, rinichi unic.
venit din italia la inceputul lunii februarie.

Deces 905

Femeie, 69 ani, județ Ialomița.

Data confirmării: 22.04.2020.
Dată deces: 26.04.2020.
Comorbidități: boala cardiovasculara, demență.

Deces 906

Bărbat, 55 ani, județ Mureș.

Data confirmării: 31.03.2020.
Dată deces: 31.03.2020.
Comorbidități: cardiopatie ischiemica, HTA.

Deces 907

Bărbat, 77 ani, județ Mureș.

Data confirmării: 29.04.2020.
Dată deces: 03.05.2020.
Comorbidități: nespeciticate.

Deces 908

Femeie, 62 ani, județ Mureș.

Data confirmării: 10.04.2020.
Dată deces: 21.04.2020.
Comorbidități: nespecificate

Deces 909

Bărbat, 56 ani, județ Mureș.

Data confirmării: 08.04.2020.
Dată deces: 08.04.2020.
Comorbidități: DZ tip II, obezitate.

Deces 910

Bărbat, 74 ani, județ Sălaj.

Data confirmării: 06.04.2020.
Dată deces: 16.04.2020.
Comorbidități: DZ, hipertensiune pulmonara, HTA, cardiopatie ischemica, AVC hemoragic in antecedete.

Deces 911

Femeie, 79 ani, județ Arad.

Data confirmării: 03.04.2020.
Dată deces: 08.04.2020.
Comorbidități: DZ tip II, Hipotiroidie.

Deces 912

Bărbat, 67 ani, județ Arad.

Data confirmării: 29.03.2020.
Dată deces: 09.04.2020.
Comorbidități: HTA, astmbronșic.

Deces 913

Femeie, 69 ani, județ Vrancea.

Data confirmării: 12.04.2020.
Dată deces: 16.04.2020.
Comorbidități: HTA, obezitate, Parkinson.

Deces 914

Femeie, 81 ani, județ Galați.

Data confirmării: 23.04.2020.
Dată deces: 07.05.2020.
Comorbidități: boală renală std III, demență.

Deces 915

Bărbat, 74 ani, județ Galați.

Data confirmării: 06.05.2020.
Dată deces: 07.05.2020.
Comorbidități: tumora maligna sec. ficat, tumora maligna cap pancreas, DZ tip II, HTA, trombocitopenie, insuf. Hepatica cronică.

Deces 916

Bărbat, 73 ani, județ Hunedoara.

Data confirmării: 28.03.2020.
Dată deces: 25.03.2020.
Comorbidități: Adenocarcinom de colon descendent std. IV cu determinari secundare hepatice, insuficienta hepatica, hemoragie digestiva inferioara cu melena.

Deces 917

Bărbat, 69 ani, județ Hunedoara.

Data confirmării: 21.04.2020.
Dată deces: 22.04.2020.
Comorbidități: AVC. Casexie. Insuficiență renală.
Deces 918

Bărbat, 69 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 03.05.2020.
Data deces: 02.05.2020.
Comorbidități: HTA. Obezitate.

Deces 919

Bărbat, 70 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 30.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: Insuficiență cardiaca. Obezitate. Diabet zaharat.

Deces 920

Femeie, 63 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 23.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: HTA. Obezitate. Diabet zaharat.

Deces 921

Bărbat, 68 ani, județ Suceava.

Data confirmării: 29.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: HTA. Cardiopatie ischemica cronica.

Deces 922

Femeie, 62 ani, județ Hunedoara.

Data confirmării: 13.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: HTA. Cardiopatie ischemica cronica. Neoplasm uterin..

Deces 923

Femeie, 71 ani, județ Botoșani.

Data confirmării: 13.04.2020.
Data deces: 08.05.2020.
Comorbidități: HTA. AVC ischemic.

Rectificare

Deces 891 si 896 sunt acelasi deces, astfel decesul 896 devine:

Deces 896
Bărbat, 63 ani, județ Argeș
Data confirmării: 04.05.2020
Data deces: 06.05.2020”.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version