Cauta

În urma dezvăluirilor „Național”, SNPPC vrea demiterea șefului IGI!

În urma dezvăluirilor „Național” – VEZI AICI, SNPPC vrea demiterea șefului Inspectoratului General pentru Imigrări, chestorul Marius Florin Mihăilă!

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) cere public, marți, prin intermediul unui comunicat de presă, retragerea împuternicirii inspectorului general al IGI.

„Motivul îl constituie, în primul rând, abuzurile comise asupra personalului din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări, delegările/misiunile abuzive dispuse, lipsa pontării (ca să nu spunem pontările care nu corespund realității), ceea ce naște suspiciuni rezonabile de abuz în serviciu, fals în înscrisuri, dar și din cauza lipsei (dovedite – a se vedea atașamentul pdf) de transparență și dialog cu sindicatele”, transmit reprezentanții SNPPC.

Iată ce se mai scrie în comunicatul de presă transmis de SNPPC:

„Din spusele lucrătorilor, acest ”Lukașenko” de la IGI a amenințat mai mulți polițiști să nu comenteze ordinele, într-o convocare organizată în țară, spunându-le clar: ,,Aici eu dau dispoziții și dvs. executati!”. Mai mult, se spune ca pe șefi i-ar fi consemnat într-o unitate de jandarmi din care nu aveau dreptul să iasă decât cu bilet de învoire… semnat de ‘mnealui.

Cu alte cuvinte, auzim deja celebra expresie: ,,Ciocu’ mic!”

Conform surselor noastre, destul de numeroase, de cateva săptămâni a pretins unor șefi din aparatul central al IGI, titulari pe post, să-și părăsească funcțiile de conducere, avansând și un termen în care aceștia să se conformeze. Unii cedează, alții rezistă… în cazul unora dispunând cercetări prealabile până au cedat și au acceptat să își dea demisia din funcția publică și să plece în altă parte.

Solicităm MAI să ancheteze în regim de urgență acest caz, să verifice cheltuielile efectuate cu aceste misiuni/delegări, atât de IGI, cât și de structurile de poliție în baza Ord. 521/2008, precum și eficiența lor, și să prezinte românilor cetățeniile imigrantilor din ultimele 6 luni!! Românii vor rămane surprinsi sa vadă că, în țară, nu a existat doar problema efectelor războiului din Ucraina – problema refugiaților ucraineni, ci se depun constant cereri vizând drept de sedere/muncă de către cetățeni ale unor state africane, de pakistanezi, sri lankezi, indieni, nepalezi, thailandezi etc.

Mai ales pe fondul plecării din țară a multor tineri români, Guvernul fiind orb, mut și surd la această problemă pe care noi o clamăm de mai mult timp!

Problema deficitului de personal la nivelul IGI persistă de mai mulți ani, iar migrația ilegală nu a apărut anul acesta!

Domnule ministru Bode, vă solicităm să încetați împuternicirea acestui individ la conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări! Sperăm să faceți lumina în acest caz!”

Ultimele stiri

  • Facem lucrurile cu cap: deblocăm proiectele restante și dezvoltăm Alba Iulia cu bani europeni
  • Gabriela Firea a convins lumea sportivă că este soluția potrivită pentru București
  • Incident cutremurător la o școală din Brașov. Patru elevi, acuzați că ar fi agresat sexual doi colegi mai mici
  • Se sparge buboiul afaceriștilor milionari din SERVICIILE SECRETE. Generalul Dumbravă ar fi „sifonat” tot la DNA!
  • Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului
  • Poliția Română, mișcă-ți fundul în stradă!
  • Salvatorii, în alertă! Mașină lovită de tren, în județul Iași/Doi răniți, printre care și un tânăr de 16 ani – FOTO
  • PSD și-a stabilit ținta cu fondurile europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an
  • UPDATE. Român arestat pentru TRĂDARE. Detalii de ultimă oră de la DIICOT/Cine e bărbatul – ar fi vrut să candideze la Primărie
  • Anunțul Chinei. Manevrele militare din jurul Taiwanului au ca scop testarea capacităţii de a „prelua puterea” în insulă – VIDEO
  • Exit mobile version