AcasăNewsÎn toiul verii, un fost primar e trimis în instanță din cauza...

În toiul verii, un fost primar e trimis în instanță din cauza unor ornamente de sărbători

Fostul edil social-democrat al Focșaniului ajunge în fața magistraților de la Tribunalul Vrancea, după ce procurorii DNA, care îl acuză de corupție, i-au trimis dosarul în instanță.

Astfel, Decebal-Gabriel Bacinschi, primar al orașului amintit până în anul 2016, este cercetat pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, după ce anchetatorii au ajuns la concluzia că „în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014 (…), în calitate de primar al municipiului Focșani, cu intenție, a atribuit în mod direct, către o firmă „agreată”, un contract privind obiectivul „Instalații de iluminat ornamental în Piața Unirii – Municipiul Focșani” și ulterior a achitat contravaloarea lucrărilor, deși știa că prețul acestora este supraevaluat”. Totodată, DNA-ul a comunicat faptul că, „în ambele situații, edilul a acționat contrar dispozițiilor legale, rezultatul acestor acțiuni fiind prejudicierea bugetului local cu suma de 394.855 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în cuantum de 267.482 lei de către societatea respectivă” și că, „la data încheierii contractului, instalarea ornamentelor de sărbători era deja finalizată”.

În aceeași cauză mai este vizată și o fostă șefă a Serviciului Investiții, Administrarea Fondului Locativ din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, Maria-Cristina Costin, acuzată de complicitate la abuz în serviciu.

sursa foto – ziaruldevrancea.ro

119 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger