AcasăNewsÎn SUA, fără viză! Decizia așteptată de mulți români

În SUA, fără viză! Decizia așteptată de mulți români

În sfârșit, visul românilor de a ajunge în America fără viză este la un pas de a deveni realitate. Statele Unite au inclus România pe lista scurtă, alături de Israel, Bulgaria și Cipru.

Acestea ar putea fi acceptate în programul Visa Waiver – de renunţare la obligativitatea vizelor, care permite deplasarea în SUA fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile.

Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească România

„Avem patru candidaţi în pregătire: Israel, Cipru, Bulgaria şi România„, a precizat secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, marți, 26 octombrie, în cadrul unui eveniment din industria turismului, potrivit presei internaționale.

Acest lucru permite cetățenilor să viziteze Statele Unite fără viză pentru o ședere de până la 90 de zile. „Suntem foarte, foarte concentrați pe program”, a adăugat el, spunând că acest lucru oferă beneficii economice și de securitate semnificative.

Pentru a participa la program, o țară trebuie să îndeplinească cerințele legate de combatere a terorismului, aplicarea legii, aplicarea legii imigrației, securitatea documentelor și gestionarea frontierelor.

Discuțiile începuseră încă din februarie

„Aceste cerințe includ o rată de refuzuri a vizelor pentru nonimigrant sub 3%, eliberarea de documente de călătorie sigure și colaborarea strânsă cu autoritățile americane de aplicare a legii și de combatere a terorismului”, a declarat, luna trecută, Mayorkas.

În luna februarie, Mayorkas a discutat cu comisarul european pentru afaceri interne. Atunci, ambii oficiali şi-au exprimat interesul pentru menţinerea Acordului dintre SUA şi UE privind utilizarea şi transferul de date din registrele cu numele pasagerilor (PNR) şi pentru colaborarea cu Bulgaria, Croaţia, Cipru şi România, în vederea îndeplinirii condiţiileor pentru Programul visa waiver.

 

author avatar
Alina Costache