În spatele cuvintelor lui Klaus Iohannis

Sâmbătă, 9 mai, președintele a vizitat o unitate de suport medical COVID 19 la Târgu Mureș. Tot din ciclul spitalelor de carton care se pot lăuda că decorurile lor sunt mai frumos desenate. Și tot din ciclul să-i ocupăm președintelui vremea cu ceva, să-l vadă țara cât muncește. La plecare, nelipsita-i alocuțiune, că trebuie să rămână ceva și pentru eternitate. „…trebuie să păstrăm distanța, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi și de cei cu care relaționăm.” Să ții ecranele televizoarelor blocate cu aceeași banalitate, de două luni încoace, trebuie să ai o suferință. Și mai înseamnă și să nu ai idei.

Graba întoarcerii la soție sau plictiseala protocolului, căci, în lipsa prompterului care-i bagă vorbele sub ochi altă explicație logică nu există, l-au făcut pe Iohannis să scape o frază peste care toată lumea a trecut cu ușurință. „Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni cu mari sacrificii!”

Morții, la realizări

Ce am realizat în ultimele două luni atât de important încât să pășim cu grijă și nu cumva să stricăm? Întâi și întâi am transformat Suceava în cel mai mare focar de coronavirus din România. Am pus și spitalul pe butuci sub o conducere numită mai mult politic decât profesional. Am mai făcut și o măgărie penelistă cu testarea prioritară a cameleonului politic Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean. Și tot aici, repede răspândit în mai toată țara, am inaugurat sistemul de a trimite cadrele medicale la muncă fără echipamente de protecție. Un lucru însă îmi e neclar. Ce sacrificii a făcut Klaus Iohannis când a mințit o întreagă țară, cu nonșalanță, că virusul e doar o răceală, deci nu e periculos? A făcut eforturi și când a tras de timp în mod deliberat cu alegerile anticipate, ignorând complet pericolul unei epidemii în România? România campioană la îmbolnăviri și decese în Europa Centrală și de Est este o realizare? Pacienții decedați fie în spitale, fie înainte de internare, din cauza unor afecțiuni cronice, din cauză că nu mai erau o prioritate în raport cu coronavirusul, tot o realizare reprezintă?

Mai rău ca o declarație de dragoste

„…să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni cu mari sacrificii”, spunea președintele. Adică să nu dăm cu piciorul Guvernului Orban, mostră de impostură și incompetență? Economia țării pusă pur și simplu pe butuci intră și ea la capitolul realizări? Pe cei 1.000.000 de șomeri noi unde îi trecem? Cei peste 300.000 de români amendați, cei mai mulți în mod abuziv, probabil că reprezintă o reușită în accepțiunea lui Klaus Iohannis. Starea de urgență instituită, care a însemnat mai mult panică decât efecte benefice, președintele o privește tot ca pe o izbândă. Spune, acum, Iohannis, că amenzile date au salvat multe vieți. O asemenea inepție nu știu cum i-a putut ieși din gură. Nu este susținută de nimic și, în context, când morții nu mai știu când au murit și din ce cauză, dă mai rău decât ne-ar face o declarație de dragoste care începe cu „Dragi români”.

De-a dreptul copleșitor

Mici afaceri puse la pământ de măsuri negândite. Un an școlar făcut praf cu bâlbâieli impardonabile. Copii care trebuie să învețe de pe tablete, laptopuri sau telefoane pe care nu le au. Copii din sate rupte de lume, fără electricitate, fără internet. Tot realizare? Turism distrus de măsuri aberante. Avem turiști, dar a dispărut turismul. Prețuri crescute de șase ori mai mult decât înainte, alimente mai scumpe și mai puține. Agricultură distrusă și nicio soluție. Export de mână de lucru pentru a satisface ifosele unei Europe care, oricum, ne ține la coada mesei. Declarații pe propria răspundere în care trebuie să mințim pentru a fura o picătură de libertate. Ce de-a realizări, Iohannis, chiar ești copleșitor.