Cauta

În România circulă aproape 8 milioane de maşini

Parcul de autovehicule a crescut anul trecut cu 6,9%, respectiv cu aproximativ 515.000 de unităţi, ajungând la circa opt milioane de unităţi, anunţă Asociaţia  Producătorilor şi Importatorilor Auto din România.

Cifrele APIA, care citează datele publicate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), arată că la această creştere revine autoturismelor  – un număr total de 606.163 de unităţi (161.562 noi şi 444.601 rulate) care a urcat, astfel, cu 7%. Se adaugă vehiculele comerciale, care au înregistrat pe ansamblul anului 2019 cu un număr de 80.895 noi unităţi intrate în parc (25.936 noi şi 54.959 rulate), parcul auto al acestei categorii crescând şi el în 2019 cu 6,1%. Pe de altă parte, au ieşit din parcul de autovehicule circa 132.000 de unităţi, din care 95.000 de unităţi prin casare şi dezmembrare. Totodată, un sfert dintre maşinile din România sunt mai vechi de 16 ani, chiar dacă numărul acestora s-a redus cu 14,3% în 2019, comparativ cu 2018. “Analizând cea mai numeroasă categorie, respectiv cea a autoturismelor (aproximativ 86% din parcul naţional de autovehicule), remarcăm faptul că, în funcţie de vechimea acestora, cele mai mari creşteri procentuale se înregistrează pe segmentele 0-2 ani (+22,8%) şi 3-5 ani (+15%), iar acest fapt se datorează nu numai numărului mai mare de autoturisme noi intrate în parcul naţional, dar şi unui număr important (circa 51.000) de autoturisme rulate cu vechime mai mică de cinci ani (Euro 6 sau electrice). Ca urmare, circa 35% din totalul autoturismelor (noi sau rulate) nou intrate în parc au avut mai puţin de cinci ani vechime, fapt ce explică această evoluţie”, informează APIA.

Ultimele stiri

  • Hoția pensiilor!
  • Importanța fermelor locale și dietă sustenabilă pentru sănătatea metabolică a românilor
  • Ducesa de Kent a Marii Britanii s-a stins din viață la vârsta de 92 de ani/Anunțul de la Palatul Buckingham – VIDEO
  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Exit mobile version