Cauta

În plină grevă a profesorilor, Bode crește salariile angajaților din MAI. Când va veni majorarea

În plină grevă a profesorilor, Bode crește salariile angajaților din MAI. Când va veni majorarea

Ministerul de Interne anunţă, marţi seară, că, de la 1 iunie cresc lefurile anjagaților din cadrul MAI. Mai exact, se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salariile de funcţie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară.

„La iniţiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc astăzi, 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru intre conducerea ministerului si reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI. Discuţiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare”, a transmis, marţi seară, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Cresc salariile angajaților MAI de la 1 iunie

Potrivit documentului citat, cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele şi salariile de funcţie să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

„Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023. Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, a mai transmis instituţia.

De asemenea, s-a discutat despre legea pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament.

„Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanţii sindicatelor prezenţi la întâlnire de faptul că va susţine toate amendamentele formulate şi asumate de instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii sindicatelor de la nivelul structurilor ministerului pentru a găsi soluţii care să poată fi aplicate pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în sistem, de la cele legate de salarizare până la cele de ordin logistic sau de condiţii de muncă”, a mai transmis ministerul.

Ultimele stiri

  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Farmaciile, scăpate de sub control. Numărul uriaș al acestora face imposibilă supravegherea
  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Exit mobile version