Cauta

În dosarul ”10 august” se cercetează lovitura de stat

Dosarul protestelor din 10 august 2018, numitul protest al diasporei, a fost mutat la DIICOT, după ce Parchetul Militar și-a declinat competența. Dosarul a fost cerut pentru o scurtă perioadă de timp, pentru a se analiza dacă există posibilitatea ca această cauză să fie reunită cu dosarul de la DIICOT ce vizează cercetări privind o presupusă lovitură de stat.

Ulterior, Parchetul militar a declinat întreg dosarul privind violenţele de la mitingul din Piaţa Victoriei. Pe de altă parte, avocații din acestă cauză susțin că nu există o competență  explicită privind datele din aceasă cauză. Astfel, avocatul Luacian Bolcaș suține că declainarea competenței nu este întâmplătoare. ”Nu știu motivul exact și nu este public până acum motivul exact al declinării competenței pentru a-l putea comenta, dar, din punctul meu de vedere, mi se pare corect să fie efectuată cercetarea de un alt parchet, pentru că este vorba și de participarea la aceste evenimente a unui procuror militar care, evident, capătă o anume calitate procesuală în cadrul anchetei, e vorba despre procurorul militar care s-a considerat de serviciu în acea zi și care, în virtutea acestei atribuții, a pretins că putea să se plimbe prin piață, necunoscând exact ceea ce face acolo”, a spus Bolcaș. După 11 luni, dosarul protestelor diasporei a fost mutat de la Parchetul Militar la DIICOT.

Ultimele stiri

  • Trump trăiește în lumea lui Putin
  • A murit legendarul actor și regizor Robert Redford
  • Iohannis va fi executat silit, dacă nu predă „de bunăvoie” casa din Sibiu. ANAF l-a anunțat cât are de plată: „Există un termen”
  • Lege și dezordine
  • Rezultatele care o mențin în fruntea sportului românesc pe Simona Chiru, finalista campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Figuri sinistre: progresiștii nu vor admite niciodată că greșesc
  • Dezvăluire bombă! Judecătoarea Adriana Stoicescu, monitorizată în dosarul lui Călin Georgescu
  • BREAKING NEWS: Toto Dumitrescu a fost prins. De ce s-a ascuns fiul fostului internațional
  • Drona lui Nicușor se dădea enigmatică
  • Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)
  • Exit mobile version