Cauta

În ce condiții furnizorul tău de energie electrică îți dă bani înapoi. Scrie și pe factură!

factura

În ce condiții furnizorul tău de energie electrică îți dă bani înapoi. Scrie și pe factură!

Veste bună pentru clienții casnici care au primit facturile la energie electrică. Pot primi înapoi o parte din banii plătiți anul trecut. Sumele vor fi anunțate la regularizare.

Vestea bună pentru românii care primesc facturile la energie electrică emise acum este că dacă anul trecut au consumat mai puțin decât aveau în plafon, pot primi banii înapoi.

Economia la energie electrică, recompensată

Potrivit reglementărilor legale, clienții care au avut în 2022 un consum mediu real mai mic decât cel din 2021 și practic se încadrează în alt plafon de preț, mai mic, vor fi reîncadrați în tranșa cu consum mai mic și cu preț plafonat mai mic. Astfel, aceștia vor primi facturi de regularizare a consumului facturat anterior.

Spre exemplu, cine a avut în 2021 un consum lunar mediu de 102 kWh și a reușit în 2022 să își reducă consumul la 99 kWh, ca medie pe întregul an, va beneficia de o regularizare. Mai bine spus, va primi înapoi diferența dintre 80 și 68 de bani/kWh, pentru consumul din lunile aprilie-decembrie.

Procedura nu este însă una simplă

Cu toate acestea, oamenii trebuie să aștepte ceva până ce își vor primi înapoi banii plătiți în plus, deoarece procedura nu este una foarte simplă. Furnizorul va storna toate facturile emise anul trecut și va emite altele, cu prețul mai mic, de unde va rezulta o sumă cu minus. În aceste cazuri, clienții pot să opteze pentru primirea banilor în cont sau îi pot pune la facturile care urmează să fie emise. Legea se aplică tuturor furnizorilor, potrivit economica.net.

Furnizorul va storna toate facturile emise anul trecut și va emite altele, cu prețul mai mic. Așa va rezulta o diferență, o sumă cu minus, bani pe care clientul îi va primi înapoi. Suma va fi scăzută din următoarea factură în afara situației în care clientul dorește expres să primească banii în cont și pentru asta trebuie să facă o cerere la furnizor.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Războiul clanurilor/Interlopii dau mare tun în „5”!
  • Legea achizițiilor publice, impusă de Bruxelles, dedicație pentru multinaționale
  • Basel III Endgame. Cotitul drum al reformelor bancare
  • Revoltă în UE împotriva Ucrainei. Agricultorii, deciși s-o schimbe pe Ursula
  • Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari
  • Italia poate trimite 6 echipe în Champions League
  • Cartonaș roz! Cum sună noua regulă în fotbal
  • Culmea obedienței. Europenii au știut că vaccinul Covid este periculos
  • Ce s-a întâmplat cu revoluția mașinilor electrice?
  • Exit mobile version