AcasăNewsÎn 2018, mafia pădurilor a tăiat peste 200.000 metri cubi de lemn

În 2018, mafia pădurilor a tăiat peste 200.000 metri cubi de lemn

Porţiuni întregi de munte despădurite agresiv în Carpaţi arată că autorităţile nu reuşesc să controleze acest flagel, care pune în pericol inclusiv pădurarii. Potrivit Romsilva, volumul de lemn tăiat ilegal s-a ridicat la 206.000 de metri cubi în 2018, 31.000 de metri cubi provenind din păduri publice.

Mai mult, angajații care vor să-și facă treaba sunt agresați violent de cei care au aceste afaceri la nivel înalt și care taie și scot din țară sute de arbori zilnic. Pe de altă parte, în ultimul timp doi angajaţi ai Romsilva au fost ucişi în sectoare diferite în ţară, unde se aflau în misiuni de patrulare. Unul dintre paznici, Liviu Pop, un pădurar din Maramureş, a fost împuşcat pe la spate imediat după ce a avertizat la telefon că a surprins trei persoane care tăiau ilegal lemn. Altul  a fost lovit cu securea în cap. Conform datelor pe care le au anchetatorii, o parte a arborilor tăiaţi este folosită la încălzire, în zona rurală. Piaţa internaţională a mobilei şi bricolajului consumă altă parte din această resursă, prin implantarea în România a mai multor grupuri străine, inclusiv austriecii de la Schweighofer, care lucrează cu mulţi intermediari locali.

author avatar
Ramona Feraru
172 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger