Un incident cu totul neprevăzut a avut loc recent, într-o unitate spitalicească din județul Olt. Acolo unde un șarpe lung de aproape un metru a „vizitat” incinta spitalului, episodul fiind surprins în imagini.
Șarpele a ajuns, marți, într-o sală de mese a Spitalului Orăşenesc din Balş, jandarmii fiind chemați pentru a prinde reptila, potrivit Gazeta Nouă. Până să intervină jandarmii și să reușească să-l captureze, pentru a-l duce în mediul său natural, o persoană a filmat șarpele ajuns în incinta spitalului.
Iar din imagini se poate vedea cum reptila ajunge în apropierea ferestrei sălii respective – geamul fiind închis – și caută să se urce pe perete. Încercare îngreunată de faptul că peretele era acoperit cu faianță, drept urmare suprafața era alunecoasă. Scurta filmare nu surprinde și momentul în care s-a reușit prinderea „vizitatorului” nepoftit.
Șerpi zăriți în mai multe zone din Olt
În ultima perioadă, par să nu fi lipsit astfel de situații în care oamenii au zărit șerpi, în mai multe zone din județul Olt.
Au fost cazuri în care astfel de reptile au apărut pe străzi, în gospodării sau sub capota unor autoturisme – fiind semnalate în Slatina și Balș, unde jandarmii au intervenit pentru îndepărtarea șerpilor, potrivit aceleiași surse.