Imagini cu totul neașteptate au fost surprinse, miercuri, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.
Un pui de cangur alb a fost filmat, țopăind speriat, pe o stradă. S-a întâmplat în București. Imaginile s-au răspândit cu repeziciune pe Internet, după ce au fost postate pe o rețea de socializare.
Cui i-ar aparține animalul
Din câte se pare, animalul este al lui Nuțu Cămătaru – au declarat surse judiciare pentru Știrile ProTV.
Imaginile cu puiul de cangur alb filmat în stradă ar fi fost surprinse de șoferul unui autobuz. Poliția Capitalei a fost sesizată, miercuri înainte de prânz, prin apel la 112, că un pui de cangur ar fi fost zărit pe o stradă din Sectorul 5. Așa că oamenii legii au mers la fața locului pentru a vedea dacă se confirmă sau nu situația. Între timp, s-a identificat și proprietarul animalului în cauză.
„La data de 12 februarie 2025, în jurul orei 11.20, polițiștii Capitalei au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă, din Sectorul 5 ar fi fost văzut un pui de cangur. La adresa menționată s-au deplasat cu operativitate atât echipaje din cadrul Secției 24 Poliție, cât și polițiști din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor care au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat proprietarul animalului în cauză care deține mai multe exemplare de faună sălbatică”, a transmis Poliția Capitalei, într-un comunicat.
Animalul, verificat de un specialist veterinar
De altfel, după ce clipul cu puiul de cangur a fost postat pe rețelele de socializare, iar imaginile au ajuns în atenția internauțiilor, unii dintre cei care au văzut filmulețul au speculat că ar fi animalul lui Nuțu Cămătaru.
„A scăpat de la Nuțu Cămătaru, probabil”, a comentat o persoană.
„Tata Nuțu, ți-a scăpat cangurul!” – a scris altcineva.
De altfel, se presupune că animalul ar fi scăpat din curtea proprietarului în momentul în care o persoană îi făcea curățenie în țarc. Totodată, animalul a fost recuperat de proprietar la scurt timp după incident – a mai precizat Poliția Capitalei.
„Menționăm faptul că animalul a fost verificat de un specialist veterinar din cadrul Serviciului pentru Protecția Animalelor și nu prezenta leziuni. În acest moment activitățile sunt în dinamică și se realizează verificări, în vederea stabilirii legalității de deținere a animalului, dar și pentru stabilirea situației de fapt”, se mai transmite în comunicatul de presă.