Un șofer a intrat în vizorul polițiștilor de la Rutieră. S-a întâmplat miercuri, în Pitești.
Episodul a avut loc într-o intersecție din Pitești. Acolo unde polițiștii de la Rutieră au oprit, în trafic, un autoturism. Oamenilor legii li s-ar fi semnalat faptul că șoferul mașinii respective ar fi condus haotic.
Astfel că un echipaj a intervenit. Doar că a apărut o situație neașteptată. În momentul în care i s-a făcut semn să tragă pe dreapta, cel de la volan a oprit. Doar că s-a încuiat înăuntru, potrivit Știrile ProTV.
Ar fi mirosit a alcool
Într-un final, polițiștii l-au dat jos din autoturism pe șoferul în cauză. Și l-au luat pe sus, ducându-l de brațe până la autospeciala de poliție. Omul nu s-ar fi putut ține pe picioare. Și, din câte au spus agenții, bărbatul mirosea puternic a alcool. În acest caz s-a mai aflat că șoferul a refuzat atât verificarea cu etilotestul, cât și recoltarea de probe biologice.
Șoferul a fost dus la secția de poliție, urmând să fie audiat.
Un alt șofer, depistat de polițiștii rutieri conducând cu viteză excesivă
Nu este singurul conducător auto, recent, în vizorul polițiștilor argeșeni. „În ziua de 14 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Mioveni au depistat un tânăr de 21 de ani, din Hârtiești, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza localității Mioveni, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 104 km/h (cu 54 peste limita legală).
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”, a anunțat IPJ Argeș, într-un comunicat transmis în 14 octombrie.