Emoție greu de descris în cuvinte, atât pentru salvatorii care au dat de urma unei mame și a copilei sale, cât și pentru femeie, care le cere acestora, cu voce slăbită, să le scoată cât mai repede dintre dărâmături, fiind îngrijorată de starea fiicei ei.
Momentul în care se ajunge la cele două victime ale cutremurului puternic de vineri seara au fost filmate. Din imagini le surprinse la Elazig se poate întrezări chipul mamei, având în brațe fetița de doi ani, pe care încercase să o protejeze cât mai mult. Ambele au stat peste 24 de ore prinse între maldăre de moloz. Salvatorii au făcut tot ce le-a stat în putință să le ajute cât mai repede. „Vă vom salva”, le-a strigat unul dintre salvatori. Și, rând pe rând, începând cu cea mică, asta au și reușit să facă. Le-au scos la suprafață și le-au dus cât mai rapid în grija cadrelor medicale.
O altă femeie, dar și un bărbat au fost scoși de sub dărâmături, la câteva ore de la producerea seismului de 6.8 grade pe Richter care a afectat Turcia.
[youtube]tehRPA5C17E[/youtube]