Un bărbat de 32 de ani și o tânără de 22 au ajuns marți seară la spital, în urma unui accident petrecut în Pasajul Unirii din Capitală.
Motocicleta pe care se aflau cei doi a intrat într-un perete.
Motociclistul a pierdut controlul
Pe imaginile surprinse de camera de bord a unei maşini se observă că motociclistul a pierdut controlul după o manevră periculoasă. Bărbatul i-a tăiat calea unui şofer aflat pe banda a doua şi s-a strecurat printre acesta şi un autobuz care circula pe banda 1.
Motociclistul s-a dezechilibrat si a intrat în plin în perete. Din fericire, şoferii aflaţi în spate au reuşit să frâneze la timp şi i-au evitat pe cei doi răniţi.
Impactul s-a produs în jurul orei 21. La fața locului, au ajuns de urgență echipajele SMURD, care i-au preluat pe cei doi. În urma evaluării medicale, ei au fost transportați la Spitalul Universitar din București, iar bărbatul a fost dus direct în sala de operație.
Traficul, dat peste cap
Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost dat peste cap pentru câteva zeci de minute, pe sensul de mers către Bulevardul Mărășești. Polițiștii au deschis acum o anchetă și urmează să clarifice din ce cauză s-a petrecut totul.
„La data de 26 martie, în jurul orei 21,20, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie în Pasajul Unirii.
Din primele informaţii, conducătorul unei motociclete care se deplasa în Pasajul Unirii ar fi intrat în coliziune cu peretele pasajului. În urma impactului, atât conducătorul moto, cât şi pasagera au suferit vătămări corporale„, transmite Brigada Rutieră într-un comunicat de presă.
„În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a transmis Brigada Rutieră.