Muncitorul afgan Hayatullah Khan este pus în fața unei alegeri dificile: să îşi cumpere o mască şi să îşi lase familia să moară de foame sau să cumpere mâncare şi să iasă neprotejat. Veniturile acestui bărbat au scăzut sub 1,50 dolari în timpul epidemiei de coronavirus. O situație des întâlnită în câteva ţări din Asia de Sud pe fondul actualei crize sanitare.
„Am câştigat astăzi mai puţin de 100 de afgani (1,32 dolari). Ce să fac?”, a spus Khan în discuţia cu Thomson Reuters Foundation în capitala Kabul. „Ar trebui să cumpăr o mască sau mâncare pentru familia mea?” Purtarea unei măşti este acum obligatorie în India, Pakistan şi Sri Lanka, iar în Afganistan şi Bangladesh este recomandată, însă atât cererea, cât şi preţurile, au crescut. Un astfel de produs de unică folosință costă acum 7 dolari în unele regiuni și asta duce la o nouă formă de inegalitate în oraşele în care sute de milioane de oameni trăiesc în condiții lipsite de igienă. „Cu siguranţă, coronavirusul nu face distincţie între prinţ sau cerşetor, rasă sau religie. Dar modul în care afectează indivizii diferă mult în funcţie de accesul lor la hrană, adăpost, servicii de sănătate şi alte nevoi de bază”, spune Meenakshi Ganguly, directorul de la Human Rights Watch pentru Asia de Sud. În India, magnatul Anand Mahindra a fost nevoit să îşi retragă postarea de pe Twitter – o imagine cu o femeie şi cu un copil care purtau frunze pe post de măşti improvizate, declarând următoarele: „Să ne amintim faptul că natura ne oferă tot ceea ce avem nevoie”. În Sri Lanka, autoritățile au redus prețurile la 15 rupii (opt centi) pentru o mască de unică folosință chirurgicală și 150 de rupii pentru cele etanșe. Dar chiar și așa, farmaciile nu țin seama de această plafonare, “unii vând aceleaşi măşti la 75 de rupii, iar majoritatea oamenilor din zona noastră poartă acum măşti confecţionate acasă”, a spus Hashan, un locuitor dintr-un cartier sărac din capitala Colombo. Sunt încropite din sariuri şi eşarfe, până la batiste şi prosoape – folosite înainte de focar pentru a proteja de soare, praf şi poluare.”Aceste cazuri scot în evidență necesitatea unei investiții publice mai mari.În mod clar, persoanele cărora nu le este uşor să îşi cumpere mâncare nu pot plăti pentru trusele de protecţie, de testare sau de îngrijire”, subliniază Nipuna Kumbalathara, un purtător de cuvânt al Oxfam în Asia.