Cauta

Ii place lui sa fie incompatibil! Mircea Diaconu da Senatul pe Primaria Ciorogarla

Dupa tot circul cu ANI si Parchetul General, actorul Mircea Diaconu renunta la politica mare, de la centru, optand pentru un post de primar.

Mircea Diaconu, una dintre tintele favorite ale ANI

”Mai sunt trei zile senator, iar in rest am decis sa nu mai candidez si m-am retras din viata asta politica imediata. Asta pentru ca mi-am ales singur demnitatea cea mai importanta, aia de cetatean”, a declarat liberalul Mircea Diaconu, ieri, dupa ce a dat cu subsemnatul, pret de o ora, in fata procurorilor.

Odata incheiate socotelile cu politica, Diaconu sustine ca se va dedica, trup si suflet, actoriei.  ”Peste cinci zile incep un film exceptional, care este mai bun decat un mandat intreg. Joc personajul principal, iar scenariul este foarte bun”, a dezvaluit liberalul. In productia care l-a entuziasmat atat de tare, Diaconu interpreteaza rolul primarului din Ciorogarla, care are parte de tot felul de aventuri. Cunoscand elanul inspectorilor de integritate, este posibil ca, dupa lansarea peliculei, Mircea Diaconu sa fie acuzat din nou de incompatibilitate, ANI urmand sa constase ca functia de primar, fie ea si fictiva, nu se pupa neam cu cea de director de teatru.

Ultimele stiri

  • BNS contrazice premierul: „Nu este redresare, ci prăbușire economică și represiune fiscală”
  • Planul de pace pentru Ucraina, ultimatum de la Trump: ce riscă Zelenski dacă refuză propunerea Washingtonului
  • Cumulul pensiei cu salariul: reguli noi, restricții dure și mobilitate blocată până în 2026
  • Makaveli și-a anunțat retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea Ancăi Alexandrescu/George Simion, reacție-fulger
  • VIDEO. Un avion militar s-a prăbușit în timpul unei demonstrații aeriene, în Dubai. Momentul accidentului, filmat
  • Anunț Tribunalul București
  • Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsori. De când se răcește semnificativ vremea/Cum arată prognoza pentru București
  • Când fiecare secundă contează: o echipă de tineri dezvoltă brățara care apelează singură numărul de urgență 112
  • A fost cutremur în România. Ce magnitudine a avut seismul de vineri, 21 noiembrie
  • UPDATE. Horațiu Potra, adus vineri la Curtea de Apel București/S-a aflat decizia instanței – VIDEO
  • Exit mobile version