AcasăNewsCât va costa întreținerea în București la iarnă, de la o garsonieră...

Cât va costa întreținerea în București la iarnă, de la o garsonieră la 4 camere! – CALCUL!

Iarna în care bucureștenii vor ajunge la disperare. Cât va costa întreținerea, de la o garsonieră la 4 camere / Foto: printscreen

Iarna aceasta bucureștenii vor plăti gigacaloria la un preț de 2,4 ori mai mare decât cel din ultimii 11 ani.

Bucureștenii plăteau, până în primăvară, pentru fiecare gigacalorie consumată, un preț stabilit de Consiliul General al Municipiului București în anul 2011: 143 lei + TVA.

Guvernul a decis că TVA va fi de 5% pe durata sezonului rece (adică de la 1 noiembrie până la 31 martie) și de 19%, în restul anului.

427 lei pentru 2 camere, 553 de lei pentru 3 camere

În perioada cu temperature scăzute, noiembrie 2022 – 31 martie 2023, fiecare gigacalorie va costa 330 de lei plus TVA de 5%, aproximativ 350 de lei.

O estimare a consumului de gigacalorii pentru fiecare lună a sezonului rece, doar pentru a asigura o temperatură de 20 de grade în locuință, arată că bucureștenii vor plăti 259 lei pentru o un apartament cu o cameră, 427 lei pentru un apartament cu 2 camere, 553 de lei pentru un apartament cu 3 camere, 773 de lei pentru un apartament cu 4 sau mai multe camere.

Aceste costuri nu acoperă decât încălzirea locuinței și energia necesară pentru furnizarea de apă caldă.

Teoretic, în funcție de ceea ce se întâmplă în administrație și pe piețe de energie, primarul Nicușor Dan și Consiliul General au posibilitatea să crească prețul gigacaloriei pentru populație, desi edilul a promis că nu se va întâmpla acest lucru.

Pe de altă parte, președintele Ligii Asociației de Proprietari Habitat, Mihai Mereuță, afirmă că necesarul de energie termică estimat în strategia de încălzire adoptată de Consiliul General este exagerat. „Acele cifre de consum sunt destul de mari. Noi am întocmit o situație cu date concrete de consum, pe ultimii 10 ani. Și cifrele arată că, de fapt, nu am depășit un consum de 1,2 gigacalorii nici la apartamente cu 4 camere. Și asta, cu tot cu necesarul de energie pentru apă caldă”.

author avatar
Tudor Borcea