Iahtul despre care vorbim a fost construit in anul 1930, pentru cea mai bogata femeie din Marea Britanie la acea data, Annie Henriette Joule. Nava a primit un nume de origine amerindiana, „Nahlin”, insemnand „nava-amiral”. In anul 1934, iahtul Nahlin era considerat una dintre cele mai mari nave de agrement particulare construite in Anglia.
In 1937, Guvernul Romaniei condus de Gheorghe Tatarascu a cumparat iahtul cu suma de 120.000 de lire sterline aur si a fost daruit MS Carol al II-lea. Yahtul regal a fost rebotezat „Luceafarul”. Dupa venirea la putere a comunistilor, au urmat doua noi schimbari de nume, vasul fiind botezat initial „Rasaritul”, iar apoi „Libertatea”
. Treptat, dupa anii ’50, nava nu a mai fost intretinuta si a ramas o atractie , la stadiul de restaurant la malul galatean al Dunarii, pana in 1998, cand a fost vanduta si mutata la Constanta, pe semnatura lui Kelemen Hunor, pe atunci secretar de stat la Ministerul Culturii, iar apoi scoasa din tara, pe 25 septembrie 1999. 
Nava a fost vanduta cu totul…abia in 1999 unui armator englez, la pret de fier vechi, 265.000 de dolari, in ciuda faptului ca, prin ordinul Ministrului Culturii nr. 3041/14 iulie 1998 fusese clasata in categoria “Tezaur national”. Tras de urechi ulterior in Camera Deputatilor, Kelemem Hunor a declarat ca “Pana la 25 august , iahtul trebuie sa se intoarca in Romania, restaurat, renovat”. Bineinteles ca nu s-a intamplat asa ceva. In vara anului 2010, iahtul Nahlin a fost reinmatriculat sub pavilion britanic si era evaluat la un pret de 200 de ori mai mare.