Aeroportul Internaţional din Hong Kong este de două zile blocat de zecile de mii de protestatari antiguvernamentali care, pur şi simplu, au luat terminalele cu asalt. Toate zborurile cu plecare din oraş au fost suspendate.
„Operaţiunile la terminalele Aeroportului Internaţional Hong Kong au fost în mod serios perturbate ca urmare a adunării publice de astăzi”, au transmis oficialii aeroportului. Încă de luni, protestatari îmbrăcaţi în negru, culoarea mişcării pro-democraţie care zguduie fosta colonie britanică redată în 1997 Chinei, iar unii purtând măşti de gaze, s-au deplasat pe aeroportul din Hong Kong ocupând sala de sosiri. În semn de solidaritate cu manifestanţii care au căzut pradă poliţiştilor, cei care au luat cu asalt aeroportul au afişat pancarte cu „Poliţiştii din Hong Kong ne omoară” sau „Hong Kong nu mai este un loc sigur”. Unii manifestanţi au spus că aeroportul a fost ales ca loc de protest pentru că aici poliţia nu va lansa gaze lacrimogene în prezenţa vizitatorilor internaţionali, aşa cum s-a întâmplat pe străzile oraşului. Astfel că, având terminalele blocate, conducerea aeroportului a luat decizia, extrem de rară, de a-şi anula toate zborurile.
Mai mult, închiderea celui de-al optulea cel mai aglomerat aeroport din lume – 74 de milioane de pasageri în 2018 – a fost anunţată într-un moment în care guvernul central chinez şi-a înăsprit discursul, afirmând că vede „semne de terorism”.
Pana la urma o sa iasa razboi civil sa vedeti…