Cauta

Hong Kong nu pupă democraţie de la comunişti

Noi ciocniri violente între manifestanţi şi forţele de ordine la cinci ani de la demonstraţiile masive din 2014. Protestele s-au intensifica,  în timp ce China se pregăteşte să sărbătorească marţi 70 de la înfiinţarea Republicii Populare, inclusiv printr-o uriaşă defilare militară.

O luptă pe termen lung

Zeci de mii de oameni au ieşit pe străzile metropolei, marcând cinci ani de la începutul “Mişcării Umbrelor”. Mulţi manifestanţi au  invadat, Harcourt Road, artera care traversează cartierul central Admiralty, iar grupuri mici au atacat sediul Biroului de legătură, în care se află filiala Guvernului central chinez. Au  aruncat cu cocteiluri Molotov şi cărămizi în direcţia Biroului iar  Poliţia a rispostat cu tunuri cu apă, gaze lacrimogene şi cu piper. Scene violente au avut loc şi în cartierul Causeway Bay, care găzduieşte numeroase magazine de lux. În Hong Kong au loc proteste de 17 săptămâni, faţă de un proiect de lege care prevedea facilitarea extrădărilor spre China.

Şefa Executivului, Carrie Lam, a fost nevoită să-l  abandoneze până la urmă, la începutul lui septembrie. Măsură considerată  mult prea tardivă de către manifestanţi, care şi-au înmulţit considerabil revendicările,  cer reforme democratice şi denunţă amestecul tot mai puternic al Beijingului în afacerile regiunii sale semiautonome, o încălcare, a faimosului principiu ”o ţară, două sisteme”, care a prezidat retrocedarea. “Dacă revendicările locuitorilor Hong Kongului ar fi fost soluţionate prin acţiuni paşnice, raţionale şi neviolente, noi nu am fi avut nevoie de metode mai radical. Dacă ne uităm înapoi, paşnica Mişcare a Umbrelelor nu a obţinut nimic”, susţine Chan, un student în vârstă de 20 de ani. Yuan, o ingineră de 29 de ani, spune că “oamenii sunt pregătiţi de o luptă pe termen lung, pentru că nu este uşor să smulgi democraţia Partidului Comunist Chinez (PCC)”. Confruntările din Hong Kong au avut loc concomitent cu alte mitinguri de solidaritate în cel puțin 64 de orașe din întreaga lume, inclusiv în Statele Unite, Japonia sau Malaysia.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 iunie 2025 – Ai încredere în ideile tale
  • Exit mobile version