Cauta

Holograma Iohannis si rahatul cu mot OUG

Holograma Iohannis si rahatul cu mot OUG - Ziarul National

PSD si Guvernul lui vor sa strecoare o ordonanta despre care nu stiti, i-a soptit lui Iohannis atoatestiutorul SRI. Aha, le arat eu cum vine zavera peste tara, a ras in barba descoperitorul intunericului pe timpul noptii, mai pe scurt, Iohannis. Apoi, vazand ca lumea nu e pe deplin lamurita despre ce si cum vrea sa faca, s-a dus si a balanganit clopotele la vecernia prezidentiala de la Universitate. A iesit ceea ce am vazut cu totii, un scandal interminabil, intretinut, evident, de presedinte. Cu ce scop?

Holograma Iohannis si rahatul cu mot OUG - Ziarul National
Klaus Iohannis isi arata, zilnic, o alta fata. Care este cea reala?

Ordonanta a fost interpretata in fel si chip. Chichite juridice, gaselnite, presiuni, unii au spus, da, altii ba, unii s-au uitat in lege, altii in ochii lui Iohannis sau in ai celor de langa el. La ora aceasta, cand scriu, inca nu se stie cine are dreptate. Si nici de ce. Au ramas importante doar larma prezidentiala din Piata Universitatii, din Parlament si un circ deplorabil din spatele caruia zambeste ironic KWI.

Cine este cine?

Exista Iohannis in realitate, dupa cum multi dintre noi credem? Ne raportam la un presedinte de la care avem pretentia sa modereze conflictele, nu sa incinga spiritele, sau la un cetatean care conduce  Romania  de luni, de la pranz, si pana vineri, tot pe la pranz? Cred ca, dupa cum spunea ilustrul avocat Lucian Bolcas, vedem o holograma. Este o proiectie a altcuiva. Poate si ca persoana, dar si ca opera a altui autor. Dominat de patima puterii absolute, pentru care ar fi capabil sa faca orice, Iohannis nu seamana cu presedintele care isi trambita politica altfel, cu care a convins, pana la un punct, pe detinatorii celor 1 milion de voturi in plus fata de Victor Ponta. Altfel de politica a insemnat, de fapt, o lunga perioada de absenteism, de vacante nesfarsite, reactii intarziate sau contrare moralei romanilor, ca in cazul casatoriilor gay, pe care le-ar fi vrut acceptate si promovate. Sigur ca are dreptul de a-si trece in palmares curatarea Sistemului, sa zicem, prin scoaterea pe tusa a generalului SRI Florian Coldea, dar strada comenteaza ca doar s-a mutat un pol de putere.

Depinde cine intreaba

Altfel de politica ar fi insemnat si un accent deosebit pus pe morala, dar presedintele, se stie, are probleme cu Justitia din cauza caselor care ar fi fost dobandite fraudulos. Are lucruri de lamurit cu declaratiile fiscale de impozitare a veniturilor. Asta nu il impiedica, insa, sa arunce anatema pe umerii celor pe care ii declara el penali, din convingeri nejustificate si ignorand prezumtia de nevinovatie. Este presedintele imaginea reala a celui votat in urma cu doi ani sau este doar proiectia celui care ar fi trebuit sa fie si nu reuseste? Tevatura cu OUG, despre care si-au dat cu parerea de la vladica si pana la opinca, se dovedeste a fi rahatul cu mot de care avea nevoie, pentru a se reinventa la un alt mandat. Cum poti testa pe cine te bazezi? Numai scotand „strada” in strada si intaratand-o.  Mai este Klaus Iohannis imaginea celui care, imediat dupa alegeri, isi incepea discursul cu „dragi romani, ati fost formidabili!”, sau este o proiectie a altcuiva? Aici, cred ca exista un singur raspuns corect: depinde cine intreaba!

Ultimele stiri

  • Făclia libertății
  • Horoscop 12 ianuarie 2026 – Maturizarea este un proces glorios
  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • Exit mobile version